Președintele american Donald Trump a cerut pregătirea documentaţiei necesare pentru graţierea unor membri ai armatei americane acuzați sau condamnați pentru crime de război, potrivit New York Times, care citează doi oficiali anonimi din SUA, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Trump a cerut ca dosarele să fie pregătite, indicând faptul că ia în considerare grațierea unor militari, printre care și unul care ar putea fi judecat în baza unor acuzații că ar fi împușcat civili neînarmați în Irak, cu ocazia comemorării Ziua Memorialului, pe 27 mai.

Pregătirea dosarelor de grațiere durează în mod normal luni, dar Departamentul de Justiție a solicitat ca lucrările să fie finalizate înainte de sfârșitul săptămânii de sărbători, a afirmat unul dintre oficiali.

O cerere îl vizează pe șeful operațiunilor speciale, Edward Gallagher, din cadrul Navy SEAL, care urmează să fie judecat săptămâna viitoare, sub acuzația că ar fi împușcat civili neînarmați și ar fi ucis un inamic captiv cu un cuțit în timp ce se afla în misiune în Irak.

De asemenea, se crede că este inclus și cazul maiorului Mathew Golsteyn, o Beretă Verde din cadrul forţelor speciale, acuzat de uciderea unui afgan neînarmat în 2010, a anunţat Times.

Cotidianul a informat că mai multe astfel de cazuri sunt considerate a fi incluse în documente, fără a le da numele.