În parlamentul din Taiwan au fost discutate vineri măsurile care ar trebui adoptate pentru legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, chiar înaintea alegerilor care ar putea face statul insular să devină primul din Asia care adoptă o astfel de legislație, scrie Reuters.

Foto:

UPDATE 10.58 Taiwan a devenit prima țară din Asia care a legalizat căsătoria dintre persoanele de același sex. Proiectul a trecut în parlament cu 66 de voturi ”pentru” și 27 ”împotrivă” și va intra în vigoare după ce va fi promulgat de președinte.

În capitala Taipei, mii de susținători ai căsătoriei între persoanele de același sex s-au strâns în fața parlamentului, în timp ce parlamentarii votau o serie de legi care oferă cuplurilor de același sex protecție legală similară cu cele ale cuplurilor heterosexuale.

"Azi avem o șansă să facem istorie și să arătăm lumii că valorile progresive pot prinde rădăcini în societatea Asiei de Est", a scris președintele Tsai Ing-wen te Twitter.

Votul vine în urma unei dezbateri de câțiva ani referitoare la dreptul la căsătorie. În 2017, curtea constituțională a statului insular a decis că persoanele de același sex au dreptul legal de a se căsători și a setat data de 24 mai ca termen limită pentru legalizare.