Liderul spiritual suprem din Iran: "Nu va fi război cu SUA, dar să negociezi cu ei e ca şi cum ai bea otravă"
Khamenei a participat la o reuniune a responsabililor de rang înalt din Iran, ocazie cu care a afirmat că "Nu va fi război cu SUA. Nici noi nu vrem război, nici ei nu vor. SUA ştiu că războiul nu este în interesul lor. Dacă va exista un conflict, va fi un conflict al voinţelor iar voinţa noastră va fi mai puternică. Singura opţiune a naţiunii iraniene este să se împotrivească Statelor Unite iar SUA vor trebui să facă pasul înapoi".
"A negocia cu SUA este ca şi cum ai bea otravă"
Numind propunerea de negociere lansată de Casa Albă "o dublă otravă", Khamenei a arătat că "Niciun iranian cu capul pe umeri nu va face negocieri privind liniile forte. SUA doresc negocierea liniilor noastre forte. De exemplu, vor să negocieze raza de acţiune a rachetelor noastre. Adică vor ca dacă mâine ne atacă, noi să nu avem rachete cu rază de acţiune suficient de lungă încât să le lovim bazele".
"Nimeni să nu se teamă de părerea SUA"
Statele Unite au nevoie să facă tam-tam însă "Nimeni să nu se teamă de părerea SUA, ar fi o mare greşeală. Super puterile fac mult tam-tam, dar în realitate puterile lor sunt mult mai mici", a mai arătat Khamenei.
Reacţie dură faţă de ţările Golfului
Referindu-se, fără a da nume, la Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, ayatolahul Khamenei a afirmat că "Ţările din jurul Golfului Persic au cheltuit miliarde de dolari împotriva noastră dar nu au putut face nimic".

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Este o aroganta din partea lui ca vorbeste si in numele ,,posibilelor actiuni" ale SUA. (Si fata de cetatenii SUA, si fata de cetatenii iranieni)
Nu neaparat ca Trump va ataca din vointa lui personala, dar Trump are in spatele lui Grupuri de Interese ale Partidului Republican care il pot duce la un atac impotriva Iranului.
S-a vazut asta si cu Golanul. Trump a recunoscut Golanul catre Isarel, desi SUA risca sa vada tot Sediul ONU din NewYork evacuat la Geneva in Elvetia. Dar nu a contat asta pentru Trump in fata intereselor unor Factiuni din Partidul Republican. De altfel este si de mirare ca Sediul ONU din NewYork nu a fost evacuat pana acum.
Corect, Khamenei (mai ales pentru poporul iranian) era sa zica doar: ,,Din partea Iranului nu se va ajunge la un Razboi ".