Parlamentarii din Alabama au votat interzicerea completă a avortului în stat, cea mai strictă lege de acest fel din legislația SUA, scrie BBC News.

avortFoto: Hotnews

Senatul a aprobat legea, respingând amendamentele care permiteau excepții, precum cazurile de viol sau de incest. Potrivit noii legislații, avortul va fi posibil numai în condițiile în care viața mamei este pusă în pericol.

Acum urmează ca proiectul de lege să ajungă la guvernatorul republican Kay Ivey. Nu se știe încă dacă aceasta va semna propunerea, însă este cunoscut faptul că ea se opune avortului.

Parlamentarul republican Terri Collin, susținător al propunerii, a declarat: "Legea noastră recunoaște statulul de persoană al copilului din pântec."

Senatorul democrat Bobby Singleton este îngrijorat de faptul că această lege reprezintă o încercare a bărbaților de a le dicta femeilor ce să facă cu corpurile lor. În același registru, democratul Rodger Smitherman a declarat: "Îi spunem unei fetițe de 12 ani care, printr-un act de viol și de incest a ajuns însărcinată, că nu are de ales."

Această lege este cea mai dură lege americană privind intreruperea de sarcină, interzicând procedura în orice stadiu al sarcinii, iar doctorii ar risca până la 10 ani de închisoare pentru tentativa de a realiza intervenția. Pe de altă parte, femeile nu ar răspunde penal în cazul în care ar alege să întrerupă sarcina.

Anul acesta au fost introduse restricții legislative legate de întreruperea de sarcină în 16 state americane. ​