Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reafirmat marţi sprijinul pentru politica preşedintelui Donald Trump faţă de "agresivitatea" iraniană, în cadrul unei ceremonii ce a marcat un an de la transferarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, informează AFP citat de Agerpres.

Benjamin NetanyahuFoto: Reuters

"Suntem uniţi cu americanii pentru a stopa agresivitatea iraniană", a afirmat Netanyahu în cadrul ceremoniei desfăşurate într-un hotel, în prezenţa ambasadorului american în Israel David Friedman, potrivit unui comunicat de presă al guvernului israelian.

Pentru prim-ministrul israelian "toate ţările din regiune şi toţi cei din întreaga lume care doresc pace trebuie să fie de partea Statelor Unite împotriva agresiunii" Iranului, duşmanul de moarte al statului evreu.

Aceste declaraţii au loc pe fondul creşterii tensiunii dintre Teheran şi Washington, care a anunţat marţi trimiterea de bombardiere B-52 în Golf pentru contracararea unor presupuse "atacuri iminente" iraniene la adresa forţelor americane.

Pe 14 mai 2018, SUA şi-au mutat ambasada în Israel de la Tel-Aviv la Ierusalim, împlinind una din promisiunile cele mai controversate ale preşedintelui Trump: recunoaşterea, anunţată în decembrie 2017, a Ierusalimului drept capitala Israelului, încălcând consensul internaţional.

Israelul a capturat Ierusalimul de Est în 1967 şi apoi l-a anexat. Palestinienii vor ca partea estică a oraşului să fie capitala statului la care aspiră.

ONU consideră că Ierusalimul de Est se află sub ocupaţie. Ambasadele, cu excepţia Guatemalei, nu au sediul în Ierusalim, atât timp când statutul acestuia nu este rezolvat prin negociere.