Președintele rus Vladimir Putin, care s-a întâlnit cu oficialul american la Soci, a declarat că Rusia nu a avut niciodată astfel de activități și a reamintit că raportul procurorului special Robert Mueller nu a prezentat dovezi privind presupusele ingerințe.
Liderul de la Kremlin a mai declarat că în urma concluzionării anchetei lui Mueller speră ca relațiile între Rusia și SUA să se îmbunătățească.
Aflat în vizită la Soci, Mike Pompeo s-a întâlnit de asemenea cu omologul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Pompeo a declarat că a fost destul de clar când i-a explicat lui Lavrov să nu se mai repete scenariul de la alegerile din 2016, când Washingtonul a acuzat Moscova că a intervenit în procesul electoral american. Rusia a negat acuzațiile de implicare în campania electorală din SUA.
"I-am transmis ministrului Lavrov că ingerințele în alegerile americane sunt inacceptabile. Dacă Rusia va prezenta astfel de acțiuni în 2020, relațiile noastre se vor deteriora și mai mult", a declarat Pompeo.
"Îi încurajez să nu facă asta. Nu vom tolera acest lucru", a adăugat oficialul american.
De asemenea, Pompeo a declarat că i-a transmis Moscovei să elibereze navigatorii ucraineni reținuți după conflictul de anul trecut în care Rusia a acuzat faptul că două nave militare ucrainene ar fi pătruns ilegal în apele teritoriale rusești și să colaboreze cu noul președinte al Ucrainei pentru a restabili pacea în estul țării.
Pompeo a mai declarat că este timpul ca liderul venezuelean Nicolas Maduro, un aliat al Rusiei, să își dea demisia.
La rândul său, Lavrov a declarat că viitorul Venezuelei ar trebui să fie decis de poporul acestei țări și a catalogat presiunile SUA asupra regimului de la Caracas ca fiind nedemocratice.
Natiunile trebuie lasate sa-si decida singure soarta fara amestec toxic din afara !