ONU: 70 de state au semnat o declaraţie în care cer Phenianului să renunţe la armele nucleare şi rachetele balistice

de S.A.     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 mai 2019, 5:18 Actualitate | Internaţional


ONU
Foto: Wikimedia Commons
Şaptezeci de state au cerut vineri, într-o declaraţie, Coreei de Nord să renunţe la "toate armele sale nucleare, rachetele balistice şi programele care le sunt asociate", deplângând "ferm ameninţarea gravă" pe care această ţară continuă să o reprezinte la adresa stabilităţii mondiale, transmite AFP, citată de Agerpres.

Printre statele semnatare se numără SUA, Coreea de Sud, precum şi state din Asia, America de Sud, Africa şi Europa. Rusia şi China, state care susţin Phenianul, nu au semnat documentul redactat de Franţa, propus în urmă cu mai bine de o săptămână.

Potrivit unei surse diplomatice, aproximativ 15 state au solicitat să semneze această declaraţie după ultimele teste cu rachete efectuate de autorităţile nord-coreene.

"Încurajăm Coreea de Nord să evite orice provocare" şi "să continue discuţiile cu SUA în privinţa denuclearizării", se arată în declaraţia dată publicităţii la încheierea unei conferinţe dedicate Tratatului de Neproliferare a Armamentului Nuclear, desfăşurată timp de 15 zile la New York.

În mod paradoxal, forumul nu a reuşit să adopte recomandări pentru Conferinţa de examinare a Tratatului, care are loc o dată la 5 ani şi a cărei următoare sesiune se va desfăşura în luna mai 2020 la ONU, potrivit unor surse diplomatice.

"Îndemnăm Coreea de Nord să traducă în fapte vorbele şi să adopte măsuri concrete în direcţia unei renunţări complete, ireversibile şi verificabile" a armelor sale nucleare şi a rachetelor balistice, se subliniază în declaraţie.

"Coreea de Nord nu poate avea şi nu va avea niciodată statutul unei ţări care deţine arme nucleare, în conformitate cu Tratatul privind Neproliferarea". "Rămânem hotărâţi să întărim atât regimul neproliferării cât şi Tratatul", mai precizează semnatarii declaraţiei.

Phenianul a anunţat vineri realizarea în ajun a unui test cu rachete cu rază lungă de acţiune, fapt ce contribuie la creşterea tensiunii în relaţia cu SUA. Preşedintele Donald Trump a recunoscut că "nimeni nu este încântat" de testele nord-coreene.

















325 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version