Coreea de Nord a tras cu un proiectil neidentificat, au anunțat șefii armatei din Sud, tirurile având loc la mai puțin de o săptămână de la un test cu rachete supravegheta personal de Kim Jong Un, transmite Reuters.

Teste in Coreea de NordFoto: KCNA

Proiectilul a fost tras la ora locală 16.30 (10.30 ora României), către est, din localitatea nord-vestică Sino-ri, potrivit statului major sud-coreean.

Lansările de joi vin după ce forțele regimului nord-coreean au testat "noi arme tactice ghidate" în cursul exercițiilor de trageri de luptă desfășurate sâmbătă în estul Coreei de Nord.

Potrivit autorităților de la Seul, forțele armate din Coreea de Nord au efectuat trageri cu sisteme de lansatoare multiple de rachete de 240 mm și 300 mm la un poligon aflat în apropiere de orașul Wonsan din estul țării, unele proiectile zburând până la distanța de 240 de kilometri înainte de a se prăbuși în mare.

Totodată, imagini transmise de presa de stat nord-coreeană l-au arătat pe Kim Jong-Un, liderul regimului de la Phenian, observând lansarea unui proiectil neidentificat, posibil o rachetă cu rază scurtă de acțiune.