Trăim momente marcate de "cultura insultei", a "calomniei", a "defăimării". Papa Francisc consideră însă că există un antidot faţă de aceste "arme" ale răului: şi anume "blândeţea" lui Dumnezeu, "a Bisericii" care este "mamă". Suveranul Pontif a dorit să trimită acest mesaj la sfârşitul interviului pe care l-a acordat la bordul avionului care de la Skopie, îl ducea înapoi la Roma, după o călătorie de trei zile în Bulgaria şi Macedonia de Nord. Mesajul nu a sosit ca un răspuns la o întrebare pusă de jurnalişti, el este un gând, o emoţie pe care Bergoglio doreşte să o împărtăşească cu lumea întreagă şi pe care şi-a exprimat-o chiar inainte de a-i saluta pe jurnalişti, în timp ce avionul urma să înceapă faza de aterizare, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Papa Francisc, la sosirea in BulgariaFoto: Captura YouTube

"M-a emoţionat mult o experienţă pe care am trăit-o astăzi, cu săracii din Macedonia, în memorialul Maicii Tereza. Erau atât de mulţi săraci, însă trebuia să vedeţi blândeţea acelor călugăriţe care îi tratau pe săraci fără paternalism, ca şi cum ar fi fost copii. O blândeţe şi o imensă capacitatea de a-i mângâia pe cei săraci. Astăzi, noi suntem obişnuiţi să ne insultăm: politicianul îl insultă pe adversar, un vecin îl insultă pe celălalt vecin, chiar şi în familie ne insultăm unul pe celălalt. Nu îndrăznesc să spun că există o cultură a insultelor, dar este o armă pe care noi o folosim, chiar şi vorbirea de rău a altora, calomnia, defăimarea. Am rămas impresionat văzându-le pe aceste măicuţe care îngrijeau fiecare persoană de parcă ar fi fost Isus. La un moment dat s-a apropiat un tânăr, iar maica superioară mi-a spus: "E un băiat bun: rugaţi-vă, pentru că bea prea mult!". L-a mângâiat cu tandreţea unei mame. Acest lucru m-a făcut să simt biserica ca pe o mamă. Şi îi mulţumesc Macedoniei că deţine această comoară. Alt lucru impresionant a fost prima comuniune din Bulgaria: un episod care m-a emoţionat pentru că mi-a amintit de prima mea comuniune, la 8 octombrie 1944 ... I-am văzut pe acei copii care se deschid spre viaţă cu o decizie sacramentală. Biserica are grijă de copii, ei sunt încă tineri, sunt o promisiune şi trebuie să crească. Eu am simţit că în acel moment, acei copii erau viitorul Bisericii şi al Bulgariei.

Reporter: Nu întotdeauna reprezentanţii Bisericii Naţionale Ortodoxă sunt în armonie unii cu ceilalţi: de exemplu, nu au recunoscut Biserica macedoneană. Dar când vine vorba să critice Biserica Catolică, sunt întotdeauna de acord: de exemplu, nu vor să-l beatifice pe Cardinalul Stepinac. Puteţi să ne spuneţi ceva despre procesul de canonizare?

Papa Francisc: Relaţiile sunt, în general, bune şi există bunăvoinţă. Pot să vă spun sincer că am întâlnit printre patriarhi oameni ai lui Dumnezeu. Neofit este un om al lui Dumnezeu, apoi Elia al II-lea pe care îl port în inimă, am o preferinţă pentru patriarhul Georgiei, este un om al lui Dumnezeu care mă face să mă simt atât de bine. Bartolomeu este şi el un om al lui Dumnezeu, Kirill este un om al lui Dumnezeu ... însă dvs mi-aţi putea spune: unul are un defect, altul e mult prea politic ... Dar toţi avem defecte, şi eu am. Toţi sunt oameni ai lui Dumnezeu.

Apoi, în Bisericile noastre există lucruri care s-au petrecut în istorie, unele foarte vechi: astăzi preşedintele mi-a spus că schisma Estului a început aici, în Macedonia. Iar acum vine Papa să repare schisma? Nu ştiu. Suntem fraţi, nu putem să ne închinăm Sfintei Treimi fără mâinile unite ale fraţilor. În legătură cu canonizarea lui Stepinac: era un om virtuos, iar Biserica l-a declarat binecuvântat. Numai că într-un anumit moment al procesului au existat puncte neclare. Şi eu, care trebuie să semnez canonizarea, mi-am dat seama că trebuia să cer ajutorul patriarhului sârb Ireneu, care m-a ajutat. Am creat împreună o comisie istorică: pentru amândoi singurul lucru care contează este să nu facem greşeli, ne interesează adevărul. Nu mă tem de adevăr. Îmi este frică de judecata lui Dumnezeu.

Reporter: În Bulgaria aţi vizitat o comunitate ortodoxă care a cultivat o tradiţie de hirotonire a femeilor diaconi pentru a proclama Evanghelia. În câteva zile vă veţi întâlni cu Uniunea Internaţională a Superiorilor Generali: ce aţi învăţat din raportul comisiei despre slujirea femeilor în primii ani ai Bisericii? Aţi luat vreo decizie cu privire la diaconatul de sex feminin?

Suveranul Pontif: A fost instiuită o comisie care a lucrat timp de doi ani. Toţi membrii gândeau în mod diferit, dar au lucrat împreună şi au ajuns la un acord. Până la un anumit punct. Fiecare dintre ei are apoi propria sa viziune, care nu este de acord cu cea a celorlalţi şi acolo s-a oprit munca comisiei.

În ceea ce priveşte diaconatul feminin: există o modalitate de a nu-l concepe cu aceeaşi viziune a diaconatului masculin. De exemplu, formulele găsite până acum nu sunt aceleaşi cu cele pentru hirotonirea diaconului masculin şi seamănă mai degrabă cu ceea ce ar fi astăzi binecuvântarea abatativă a unei stareţe. Acesta este rezultatul. Alţii spun că nu, aceasta este o formulă diaconală. ...

La început au existat femei diaconi. Dar hirotonirea lor era oare sacramentală? Ştim că ele ajutau de exemplu, în timpul liturghiei botezurilor. Apoi a fost găsit un document din care reieşea că femeile diacon erau chemate de episcop atunci când exista o dispută matrimonială pentru dizolvarea căsătoriei. Ele erau trimise să vadă vânătăile de pe corpul femeii bătute de soţ. Dar nu există nici o certitudine că hirotonirea lor era făcută cu aceeaşi formă şi acelaşi scop ca şi hirotonirea bărbaţilor. Unii spun: există o îndoială. Atunci să mai studiem. Deocamdată, nu merge.

Reporter: Care a fost impresia dumneavoastră despre aceste zile şi despre cele două ţări vizitate? Ce vă veţi aminti din această călătorie?

Suveranul Pontif: Sunt două naţiuni diferite. Bulgaria este o naţiune cu o tradiţie de secole. Macedonia are si ea o tradiţie de secole, dar nu ca ţară: ca popor. Recent, a reuşit să se stabilească ca naţiune, a dus o luptă bună. Pentru noi creştinii, Macedonia este un simbol al intrării creştinismului în Occident. Un macedonean l-a numit pe Pavel care dorea să meargă în schimb în Asia. Poporul macedonean nu pierde ocazia de a ne reaminti că, creştinismul a intrat prin poarta voastră deoarece Pavel a fost chemat de un macedonean. Bulgaria a trebuit să lupte mult ca naţiune, în 1877 au murit 200.000 de soldaţi ruşi pentru a-şi recâştiga independenţa faţă de otomani. Multe lupte pentru independenţă, mult sânge, mult misticism pentru a consolida identitatea.

În ambele ţări există comunităţi creştine ortodoxe, catolice şi chiar musulmane. Procentul ortodox este foarte puternic în ambele. Cel musulman mai puţin, iar cel catolic minim (în Bulgaria este mai mare decât în ​​Macedonia). Un lucru pe care l-am observat în ambele naţiuni: oamenii au relaţii bune indiferent de crezuri. Acest lucru este normal pentru bulgari: fiecare are dreptul de a-şi exprima religia şi are dreptul de a fi respectat: un lucru care m-a impresionat. Iar conversaţia cu patriarhul Neofit m-a edificat enorm , este un om al lui Dumnezeu! În Macedonia m-a frapat o frază a preşedintelui: "Aici nu există toleranţă de religie, există respect". Iar faptul că astăzi, într-o lume în care lipseşte respectul faţă de drepturile omului, faţă de copii, de bătrâni, a afla că mistica unei ţări este respectul, mi-a făcut bine ".