Biroul Național Anti-corupție din Ucraina (NABU) a demarat o anchetă împotriva președintelui Radei Supreme a Ucrainei (Parlamentului Ucrainei), Andriy Parubiy, acesta fiind suspectat de deturnare de fonduri din bugetul de stat, relatează site-ul agenției Unian.

Andri ParubiFoto: Captura YouTube

"Pe 10 aprilie 2019, o persoană autorizată din cadrul NABU, în conformitate cu decizia unui judecător din cadrul tribunalului districtual Solomyansky, din Kiev, a înregistrat cazul în Registrul de Stat pentru investigații preliminare, în urma unor dovezi de infracțiuni conform părții întâi a Articolului 364 și a Articolului 210 din Codul Penal al Ucrainei", a informat serviciul de presă al NABU.

Astfel o investigație preliminară care vizează abuzul de putere sau obținere de beneficii contrare intereselor serviciului, precum și deturnare de fonduri și acordarea unor împrumuturi din banii de fonduri este în curs.