Laurentino "Nito" Cortizo se declară învingător în alegerile prezidențiale de duminică, după o cursă neașteptat de strânsă care l-a plasat la mai puțin de două puncte diferență de Romulo Roux, scrie Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cu peste 90% din voturi numărate, Cortizo are un procent de aproape 33%, în comparație cu 31% pentru Roux, în cadrul alegerilor prezidențiale ale unui stat care înregistrează una dintre cele mai rapide creșteri economice din lume.

Roux, în vârstă de 54 de ani, candidează din partea partidului de centru-dreapta Schimbarea Democratică, iar în sondajele pre-electorale s-a plasat cu 10 puncte în urma lui Cortizo. Roux a afirmat că au existat nereguli în unele secții de votare, cerând numărarea completă a voturilor.

Cortizo, în vârstă de 66 de ani, a declarat că rivalul său are dreptul de a contesta rezultatele, dar a anunțat că el este în mod clar câștigătorul. El este fostul ministru al Agriculturii, din partea Partidului Revoluționar Democrat (de stânga).

"Sunt mulțumit...am câștigat", a spus Crotizo reporterilor.

Tribunalul electoral a anunțat că va aștepta numărarea unui procent mai mare de voturi înainte de anunțarea câștigătorului.

"Vreau să fie clar, nu vom accepta rezultatul de azi al alegerilor", a transmis Roux prin intermediul unui mesaj pe Twitter.