În timp ce se pregăteşte pentru călătoriile în Bulgaria și Macedonia, Papa Francisc priveşte şi mai departe, la tragediile Ucrainei, fost teren de revoluții și foamete şi actual scenariu de războaie, precum cel din Donbass care, din 2014 şi până în prezent a provocat aproximativ 10 mii de victime și diviziuni intra-bisericești. Astfel, Papa Francisc a decis să-i invite la Roma pe Arhiepiscopul major, pe membrii sinodului permanent și pe mitropoliţii Bisericii Greco-Catolice ucrainene. Reuniunea se va desfăşura la Vatican în perioada 5-6 iulie și vor participa şi superiori din Dicasteriile Curiei Romane, Congregația pentru Bisericile Răsăritene și Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, scrie La Stampa citată de Rador.

Papa FranciscFoto: Osservatore Romano

Va fi o ocazie de a reflecta asupra "situației delicate și complexe în care se află Ucraina", aşa cum se specifică în buletinul Biroului de presă al Vaticanului care a comunicat ştirea. "Prin această întâlnire, Sfântul Părinte dorește să dea un semn al apropierii sale faţă de Biserica Greco-Catolică ucraineană care desfășoară serviciul pastoral atât acasă, cât și în diferite locuri din lume", se specifică în notă.

În comunicatul de presă nu se menționează nici războiul aflat în desfășurare, nici situația politică a țării care se confruntă acum cu o fază de tranziție prin președinția fostului actor Volodimir Zelensky. Cu toate acestea, declarația Vaticanului explică faptul că "această întâlnire va oferi o nouă oportunitate pentru a aprofunda analizarea vieții și nevoilor Ucrainei, cu scopul de a identifica modalităţile prin care Biserica Catolică, în special Biserica Greco-Catolică, se poate dedica din ce în ce mai mult şi mai eficient predicării Evangheliei, contribuind la sprijinul celor care suferă".

Obiectivul este, mai presus de toate, "promovarea păcii, a unui acord, pe cât posibil, cu Biserica Catolică de rit latin și cu alte biserici și comunități creștine". Nu au trecut nici măcar șase luni de la conflictul dintre Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol și Patriarhia Moscovei pe tema acordării autocefalei. Un contrast profund care a scăpat din circuitul intern al ortodoxiei, implicând relațiile diverselor părţi în cauză cu Biserica Catolică şi care a dus la ruperea comuniunii euharistice.

Ucraina, care este deja „butoiul cu praf de puşcă" al Europei, s-a transformat astfel într-un "teren de conflict între două mari centre ale creștinismului ortodox", aşa cum s-a exprimat într-un interviu acordat postului TV2000 arhiepiscopul superior de Kiev şi Galiţia, Sviatoslav Șhevchuk, de opt ani șeful Bisericii greco-catolice ucrainene, care astăzi salută decizia Papei de a convoca clerul ucrainean la Roma.

Este "o veste bună pentru biserica greco-catolică ucraineană și pentru întreaga Ucraina", spune Shevchuk. Acesta este "cel mai înalt nivel de atenție acordat vreodată de Sfântul Scaun, printr-o întâlnire fără precedent care face parte din practica internă a Curiei Vaticanului, în contextul în care se încearcă să se înțeleagă cum să acționăm în anumite circumstanțe, evenimente sau situații".

Pontiful, continuă arhiepiscopul "dorește ca toți mitropoliţii noștri și membrii Sinodului permanent să prezinte personal câteva întrebări importante despre viața Bisericii din Ucraina și din străinătate. În felul acesta, Biserica noastră va participa la elaborarea viziunii și strategiei Sfântului Scaun în raport cu statul ucrainean și cu comunitatea ucraineană mondială". Și din moment ce vor fi prezenţi şi șefii corpurilor executive ale Curiei Romane"vor fi formulate imediat mecanismele activităților în aşa fel încâtBiserica noastră va putea fi consolidată".

"Strategia" este articulată în trei puncte, explică prelatul ucrainean: ascultarea, pentru a înțelege modul în care Papa poate interveni pentru a ajuta o Biserică aflată într-o situație dificilă; consolidarea Bisericii locale; și nevoia de a garanta o dezvoltare organică a Bisericii locale. "Acesta este - spune Shevchuk - un semnal important de susținere a Bisericii noastre și începutul unei munci foarte serioase pentru a asigura o dezvoltare adecvată a Bisericii în structurile și activitățile ei pastorale din Ucraina și din străinătate".

Papa Francisc și-a exprimat deja sprijinul față de țara est europeană prin inițiativa "Papa pentru Ucraina", care a început în 2018 şi a realizat deja câteva proiecte umanitare monitorizate de Departamentul pentru serviciul dezvoltării umane integrale. În acest sens, cardinalul Prefect Peter K.A. Turkson a efectuat o misiune în Ucraina, între 14 și 18 noiembrie anul trecut, pentru a verifica succesul acestor inițiative, care vizau în special copiii traumatizați de război și de violențe.