Departe de terenul său obișnuit, Rusia a făcut o intruziune remarcabilă în Venezuela, unde sprijinul său pentru președintele Nicolas Maduro, care a ieșit victorios dintr-o încercare de revoltă, complică planurile Washingtonului de a-l impune pe adversarul Juan Guaido scrie Le Vif citat de Rador.
În timp ce criza politică în care se scufundă Venezuela părea pe punctul de a se încheia marți, când grupuri de soldați s-au revoltat în favoarea lui Juan Guaido, un avion aștepta pe pista unui aeroport venezuelean. Potrivit Washingtonului, avionul era gata să-l ducă pe Nicolas Maduro la Havana. Dar liderul chavist nu a mai plecat deoarece "rușii i-au spus că trebuie să rămână", asigură secretarul de stat american, Mike Pompeo. Acuzația a declanșat un nou război de cuvinte între cele două țări, Moscova denunțând o minciună și acuzând administrația Statelor Unite că sprijină o lovitură de stat "care nu are nimic de-a face cu democrația" pentru a-l apăra pe Juan Guaido, recunoscut ca președinte interimar de aproximativ cincizeci de țări. Dar ea ilustrează şi influența pe care o are Moscova în țara sud-americană. Pe termen scurt, Moscova are un motiv bun pentru a-l sprijini pe Maduro: dacă el ar pleca, Rusia şi-ar pierde unul dintre puținii aliații de pe acest continent și mai multe miliarde de dolari de contracte sau de investiții, în principal,în hidrocarburi și arme.
Dar, pentru analiști, Vladimir Putin joacă, de asemenea, pe termen lung, sperând să profite de criza venezueleană pentru a exercita presiuni asupra Statelor Unite.
"Rusia vrea să transforme influența sa asupra Maduro - care nu este totală - într-o oportunitate de dialog cu Statele Unite", a declarat Tatiana Stanovaia, fondatoarea grupului de reflecţie R.Politik cu sediul la Paris. În acest mic joc, liderul venezuelean ar fi o simplă "monedă de schimb", adaugă ea. Potrivit lui Timothy Ash, un analist al fondului BlueBay Asset Management, Vladimir Putin l-ar putea abandona pe Maduro "dacă ar obţine în schimb ceva cu adevărat important de la Trump". "Cred că ei (administrația Trump) ar fi bucuroși să ajungă la un acord cu Putin", a adăugat el, invocând ca ipoteze o relaxare a sancțiunilor Statelor Unite, posibilitatea ca întreprinderile petroliere rusești să continue să funcționeze liber în Venezuela sau un acord privind respectivele "sfere de influență". Apropierea dintre Venezuela și Rusia datează din vremea predecesorului lui Nicolas Maduro, Hugo Chavez. În timpul "domniei" sale, Moscova a devenit primul furnizor de arme al Caracasului: din 2005 au fost semnate contracte de armament în valoare de cel puțin 11 miliarde de dolari.
După moartea lui Chavez în 2013, relația dintre cei doi mari producători de petrol a continuat. Rusia este acum al doilea creditor al Venezuelei după China, iar o parte din datoria venezueleană către Moscova este rambursată în hidrocarburi. Dar aceste legături se bazează şi pe criterii politice: din 2014, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, Rusia se opune cu fermitate Washingtonului și încearcă să preia conducerea unei mișcări anti-occidentale. Apropierea de regimul chavist, cel mai bun inamic al Washingtonului pe continentul american, era evidentă.
Dar curajul cu care Moscova s-a amestecat în Venezuela exasperează Statele Unite. În martie, sosirea mediatizată la Caracas a două avioane rusești care transportau o sută de soldați - "specialiști", potrivit Moscovei - și 35 de tone de echipamente au provocat schimburi dure între cele două țări."Rusia cântă o nouă partitură în emisfera noastră, iar NATO este deja în întârziere", regreta luna trecută Frederick Kempe, președintele Atlantic Council, un think tank american din Washington. "Vladimir Putin ar putea crea condiții care să facă din Venezuela fiasco-ul politicii externe a președintelui Trump, ăsa cum a fost Siria pentru administrația Obama", a adăugat el. În septembrie 2015, intervenția militară a Rusiei în Siria pentru a susține regimul lui Bashar al-Assad a schimbat cursul războiului și i-a lăsat neputincioşi pe occidentali, care au asistat la înfrângerea de către regim a grupurilor rebele pe care ei le susţineau sau au fost copleșiți de grupările islamiste. Dar, spre deosebire de Siria, unde Bashar al-Assad își datorează supraviețuirea intervenției rusești, Nicolas Maduro nu este atât de dependent de sprijinul Rusiei, avertizează unii analiști. Administrația Trump "a exagerat foarte mult rolul Rusiei și al Chinei. Nu cred că reprezintă un factor decisiv", asigură Tad Galen Carpenter, un cercetător de la Institutul Cato, un think tank din Washington."Baza puterii lui Maduro rămâne relativ intactă. Armata va fi elementul-cheie".
