Criminalul în serie din Cipru, care a ucis șapte persoane, inclusiv două românce, suspect și într-un caz de viol

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 5 mai 2019, 14:24 Actualitate | Internaţional


Nikos Metaxas
Foto: Cyprus Daily
Un militar cipriot în vârstă de 35 de ani, care a mărturisit că a ucis șapte femei și fete, inclusiv două românce, este suspectat că ar mai fi violat și o femeie de origine străină, a declarat un oficial din cadrul Poliției cipriote, potrivit agenției Associated Press, citate de Mediafax.

Incidentul s-a petrecut în primele luni ale anului 2017, suspectul violând o tânără de naționalitate străină pe care a pozat-o ca model, a declarat Neophytos Shailos, șeful Departamentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției cipriote.

Suspectul a înregistrat violul pe telefonul lui, a precizat Shailos.

După ce a scăpat de agresor, tânăra, în vârstă de 19 ani, a sunat-o pe soția de atunci a suspectului și i-a spus ce s-a întâmplat.

O instanță din Nicosia a prelungit cu alte opt zile mandatul de arestare pe numele suspectului.

Printre victimele bărbatului se numără şi două românce, mamă şi fiică. Ele au fost date dispărute încă din luna septembrie a anului 2016.


Citește pe acest subiect:


















1045 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version