Coreea de Sud: Phenianul a testat "noi arme tactice ghidate" în cursul exercițiilor militare de sâmbătă

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 5 mai 2019, 14:13 Actualitate | Internaţional


Kim Jong UN, la teste cu rachete in Coreea de Nord 10
Foto: KCNA
Autoritățile militare de la Seul au comunicat că forțele regimului nord-coreean au testat "noi arme tactice ghidate" în cursul exercițiilor de trageri de luptă desfășurate sâmbătă în estul Coreei de Nord, informează Associated Press, citată de Mediafax.

Potrivit autorităților de la Seul, forțele armate din Coreea de Nord au efectuat trageri cu sisteme de lansatoare multiple de rachete de 240 mm și 300 mm la un poligon aflat în apropiere de orașul Wonsan din estul țării, unele proiectile zburând până la distanța de 240 de kilometri înainte de a se prăbuși în mare.

Totodată, imagini transmise de presa de stat nord-coreeană l-au arătat pe Kim Jong-Un, liderul regimului de la Phenian, observând lansarea unui proiectil neidentificat, posibil o rachetă cu rază scurtă de acțiune.

Autoritățile sud-coreene nu au indicat dacă noua armă tactică testată de forțele regimului de la Phenian ar fi o rachetă balistică.

Kim Jong-Un a supravegheat personal exercițiile efectuate în noaptea de vineri spre sâmbătă, a transmis KCNA, agenția de presă de stat din Coreea de Nord.

Administrația de la Seul a îndemnat Coreea de Nord să evite amplificarea tensiunilor în Peninsula Coreea, exprimând "preocupare" în legătură cu noile teste cu rachete.

















1006 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version