Preşedintele american Donald Trump a minimalizat implicarea Moscovei în Venezuela după convorbirea telefonică de vineri cu omologul său rus Vladimir Putin, informează dpa citată de Agerpres.

Trump si PutinFoto: Captura video

"El nu încearcă deloc să se implice în Venezuela, în afară de faptul că ar dori să vadă că ceva pozitiv se întâmplă în Venezuela", a afirmat Trump, întrebat despre trimiterea de ajutoare umanitare în această ţară şi despre convorbirea telefonică cu preşedintele rus.

"Eu simt acelaşi lucru. Vrem să ajungem cu ajutoare umanitare acolo. Chiar acum oamenii suferă de foame, nu au apă, nu au hrană", a spus Donald Trump la Casa Albă, într-o conferinţă de presă comună cu premierul slovac Peter Pellegrini aflat într-o vizită în SUA.

Potrivit agenţiei de presă EFE, Donald Trump a declarat vineri că omologul său rus, Vladimir Putin, nu doreşte să intervina în Venezuela, adăugând că ambele ţări împărtăşesc dorinţa de a găsi o "soluţie pozitivă" la criza din această ţară.