În anii '80, un văr din partea tatei mi-a dat o lecţie memorabilă despre socialism. Vărul Werner era inginer într-o fabrică auto din Germania de Est. Ca mulţi alţi oameni aflaţi sub guvernare comunistă, indiferent de educaţie şi de calificare, el şi soţia locuiau într-unul din micile apartamente dintr-un cartier de blocuri din beton. Cunoscute sub numele de "Plattenbauten", aceste blocuri erau considerate un simbol al societăţii egalitariste de sub conducerea lui Erich Honecker, scrie jurnalistul Jochen Bittner pentru New York Times.
În timpul unei vizite a familiei mele din Germania de Vest, Werner ne-a dus în beciul clădirii şi a deschis uşa unei mici debarale. În ea era o întreagă colecţie de scule de bună calitate, care ne-a uimit chiar şi pe noi, ca occidentali: ciocane şi şurubelniţe de toate felurile, maşini de găurit şi burghie pentru atelierele profesioniste.
Când l-am întrebat de ce dispune de atâta aparatură într-o economie care era cunoscută pentru crizele de tot felul, Werner ne-a replicat: "Păi, nu ne-a spus Honecker să scoatem din fabrici tot ce putem?"
Pentru Werner, socialismul, adică ideea potrivit căreia nevoile lucrătorilor sunt cel mai bine acoperite prin colectivizarea mijloacelor de producţie, nu funcţiona. Un sistem în care fabricile, băncile, ba chiar şi casele erau naţionalizate, necesita o economie planificată - un substitut al competiţiei capitaliste. Totuşi, planificarea "de la centru" s-a dovedit incapabilă să răspundă cerinţelor individuale ale oamenilor, astfel încât neregulile şi pieţele negre au înflorit. Micile furtişaguri ale lui Werner păleau în comparaţie cu corupţia care eroda finanţele Germaniei de Est. În cele din urmă, întregul sistem s-a prăbuşit; aşa cum s-a întâmplat peste tot, în Germania, socialismul a eşuat.
Iată de ce, în 2019, este ciudat să asişti la o revenire a socialismului în politica germană de centru: Kevin Kühnert, liderul organizaţiei de tineret a social-democraţilor şi totodată unul dintre tinerii cei mai promiţători ai partidului lor, a făcut din asta deviza lui.
Să lăsăm la o parte aspiraţiile socialiste ale unor democraţi americani precum Bernie Sanders sau Alexandria Ocasio-Cortez. Dl Kühnert, în vârstă de 29 de ani, visează la un socialism adevărat. El spune că socialismul înseamnă un control democratic al economiei. În consecinţă, el vrea să înlocuiască pur şi simplu capitalismul, nu doar să-l reformeze.
În Statele Unite, politicile etichetate drept "socialiste" - un sistem de sănătate pentru toţi, un salariu minim la nivel naţional şi învăţământ gratuit în universităţi - au foarte puţine lucruri în comun cu adevăratul socialism. Un mare guvern, da - dar toate se încadrează într-o confortabilă economie de piaţă tradiţională.
Spre deosebire de neo-socialismul german, care este total diferit de capitalism. Într-un interviu acordat ziarului meu, dl Kühnert a dat ca exemplu aşa-zisul "vis american" ca model al succesului individual. El a spus că se îndoieşte de un sistem "în care milioane de oameni pornesc într-o cursă, foarte puţini reuşesc să ajungă la linia de sosire, după care le strigă celor rămaşi în urmă: "Puteaţi şi voi să reuşiţi!".
Socialismul dlui Kühnert pune nevoile înaintea calificării şi bunăstarea comună înaintea succesului individual. Companii precum BMW ar putea fi colectivizate, asta însemnând că ea va intra în proprietatea angajaţilor. "Înfrângerea capitalismului este de neimaginat fără o colectivizare sub o formă sau alta", ne-a spus el.
Acelaşi principiu s-ar aplica şi sectorului imobiliar. "Nu cred că e legal să-ţi câştigi existenţa de pe urma unui spaţiu locuit de alţi oameni", a spus el. "În cel mai bun caz, fiecare ar trebui să aibă în proprietate numai spaţiul în care locuieşte". Orice altceva se va afla în proprietate colectivă.
De ce înfloreşte oare ideea socialismului, fie că este vorba despre pseudo-socialismul din Statele Unite sau de cel "adevărat", al dlui Kühnert?
În primul rând, există atracţia faţă de ceva total opus. Prima reacţie exagerată a fost cea a neoliberalismului apărut după 1989. Victoria asupra "adevăratului socialism existent atunci", aşa cum se spunea în Germana de Est şi prin alte părţi, plus globalizarea şi digitalizarea au impulsionat enorm economia de piaţă. Dar acest impuls a fost distorsionat: profitul financiar urca, în vreme ce riscurile sociale îl trăgeau în jos.
Atacurile din 11 septembrie au reprezentat o nouă distorsiune: atente la pericolul terorist, ţările occidentale nu au văzut care era pericolul şi mai mare. După cum susţine Kishore Mahbubani în cartea sa "A pierdut Vestul?", evenimentul cel mai hotărâtor din 2001 nu a fost reprezentat de atacurile teroriste, ci de intrarea Chinei în Organizaţia Mondială a Comerţului. Dând aviz favorabil practicilor comerciale necinstite ale Beijingului, Occidentul a distrus securitatea economică ce marcase contractul social capitalist.
Cu siguranţă că fondatorii Republicii Federale Germania nu se gândiseră la un capitalism fără oprelişti. "Sistemul economic capitalist nu răspunde intereselor poporului german", declarau creştin-democraţii, de centru-dreapta, în 1947. Din acest motiv, Germania s-a ridicat pe ideea unei economii sociale de piaţă - în germană, soziale Marktwirtschaft - în care performanţa individuală e preţuită, dar e respectată totodată şi obligaţia bogaţilor de a-i ajuta pe cei cu o situaţie mai proastă.
Totuşi, astăzi, cei mai bogaţi sunt deseori cei cu resurse, dar şi dotaţi cu dexteritatea de a ocoli impozitele şi de a trimite "vagoane de locuri de muncă" în China. Deseori, ei nici măcar nu sunt germani; Warren Buffet este un mare investitor de pe piaţa imobiliară din Berlin. Cu 70 de ani în urmă, nimeni nu-şi imagina aşa ceva, iar partidele germane importante nu s-au gândit măcar să adapteze economia socială de piaţă la noile realităţi apărute la nivel mondial.
În consecinţă, unii germani, ca dl Kühnert, reacţionează nu pentru a corecta aceste greşeli, ci condamnând pur şi simplu capitalismul. Ceea ce nu văd ei este faptul că socialismul nu le va aduce schimbarea aşteptată. Dimpotrivă, oferind reţete ratate din trecut, ei nu vor reuşi decât să fie condamnaţi de profitorii capitalismului dezlănţuit.
Vărul Werner va fi înţeles foarte bine toate astea.
Articol de Jochen Bittner, jurnalist al săptămânalului german "Die Zeit" -NYT (traducere Rador)