Un cercetător italian vrea să descopere ADN-ul lui Leonardo da Vinci, plecând de la fire de păr care ar fi aparținut geniului Renașterii

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 2 mai 2019, 16:30 Actualitate | Internaţional


Leonardo da Vinci
Foto: Wikimedia Commons
O enigmatică șuviță de păr care ar putea proveni de la Leonardo da Vinci, prezentată joi în Italia pentru prima oară, va fi examinată de cercetători în încercarea de a regăsi ADN-ul geniului Renașterii, la cinci secole de la moartea sa, scrie AFP.

"Această șuviță de păr mult timp rămasă secretă, pe care am regăsit-o în urmă cu trei ani în Statele Unite, ne va permite să căutăm ADN-ul lui Leonardo", a explicat istoricul artelor Alessandro Vezzosi.

"După 40 de ani de studii privind genealogia lui da Vinci, am prezentat în 2016 35 de descendenți (indirecți) în viață ai maestrului și la puțin timp am fost contactat de colecționarul care o deținea și care a fost de acord să o arate", a adăugat el.

Născut în 1452 dintr-o legătură nelegitimă între un om bogat și o adolescentă de la țară, Leonardo a fost crescut de bunicul patern și de unchiu său. Teza oficială afirmă că nu a avut copii dar a avut circa 20 de frați vitregi.

Alessandro Vezzosi a ales, simbolic, ziua când se împlinesc 500 de ani de la moartea maestrului toscan pentru a prezenta joi, la biblioteca din mica localitate da Vinci din Toscana, ceea ce numește această "relicvă".

Este vorba de câteva zeci de fire de păr blond și alb, fixate într-un cadrul pe care este caligrafiat în franceză "Părul lui Leonardo da Vinci" și un inel de bronz pe care documentele istorice îl descriu ca fiind cel purtat de savantul florentin pe degetul său.

'Descendenți în viață'


"Nu afirmăm 100% că e vorba de părul său dar spun că este posibil azi, pe baza cercetărilor genealogice, să comparăm ADN-ul acestui material genetic cu cel al descendenților în viață ai lui Leonardo, găsiți în Toscana, și cei din diverse morminte din Franța și Spania", explică Alessandro Vezzosi.

Potrivit acestui specialist în Renaștere, este dovedit că părul și inelul au aparținut scriitorului Arsène Houssaye (1814-1896), inspector general al muzeelor din provincie, care a fost însărcinat în 1863 să efectueze cercetări pentru a descoperi mormântul lui Leonardo, în castelul Amboise, în Valea Loarei.

Aceste cercetări au dus la descoperirea unui schelet - cu mâna dreaptă plasată în spatele capului -, fragmente de mormânt cu inscripțiile – EO -AR –DUS –VINC - și medalii franceze și italiene de la începutul domniei domniei lui Francisc I. De asemenea, au fost găsite și câteva fire de barbă și de păr alb.

Mort în 2 mai 1519, la 67 de ani, da Vinci și-a petrecut ultimii trei ani de viață în Franța, unde regele mecena Francisc I l-a invitat să-și exercite multiplele talente în arte și științe.

A fost înmormântat la biserica Saint-Florentin a castelului dar edificiul a fost distrus în 1807 iar osemintele găsite de Arsène Houssaye sunt conservate din 1874 în capela Saint-Hubert din Amboise.

Urma firelor de păr și a inelului a fost regăsită în secolul XX în Statele Unite, unde fuseseră achiziționate de un colecționar și apoi de un al doilea. Acesta din urmă, care dorește să-și păstreze anonimatul, l-a contactat pe Vezzosi.

Cercetătorii nu iau în calcul tulburarea rămășițelor genialului inventator pentru a cerceta DNA-ul, un act "care ar putea fi perceput drept o profanare", a explicat Vezzosi.

"Cu descendenții în viață și cu mormintele descendenților, putem face astăzi comparații fără a atinge mormântul, un loc ce trebuie respectat, cu semnificația sa istorică și simbolică", precizează istoricul, care adaugă că va prezenta rezultatul analizelor în lunile următoare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















849 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version