O analiză cuprinzătoare a arătat gradul în care populiștii germani de dreapta din Alternativa pentru Germania (AfD) domină peisajul social media. S-ar putea ca ei să primească ajutor din străinătate, potrivit Der Spiegel, citat de Rador.

Logo AfDFoto: Facebook - AfD

Când se uită la monitor, Trevor Davis este neliniștit. Activist politic american şi profesor la Universitatea George Washington, Davis a analizat ani de zile campaniile politice pe rețelele sociale. Dar el nu a văzut niciodată un fenomen precum partidul populist de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD). "Este uriaş şi cu adevarat destul de îngrijorător", spune Davis.

Analistul a coordonat un studiu amplu, axat pe modul în care partidele politice germane active sunt prezente pe Facebook. Iar AfD domină într-un mod pe care Davis îl găsește mai degrabă surprinzător. În timp ce sondajele politice indică faptul că sprijinul pentru partid este în prezent între 11 și 15%, 85% din toate postările distribuite provenind de la partidele politice germane aparţin AfD-ului. Restul de 15% din aceste "distribuiri" sunt împărțite între social-democrați (SPD) de centru-stânga, verzii pro-mediu, Die Linke - de stânga, FDP pro-business și conservatori. Partidele tradiţionale - SPD și coaliţia conservatoare dintre Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și partidul său soră bavarez, Uniunea Socială Creștină (CSU) - au fost responsabile fiecare de doar 2 până la 3 procente din distribuiri (share-uri).

Distribuirea pe Facebook se produce atunci când un utilizator distribuie o postare, cum ar fi o fotografie, către prietenii săi. Iar aceste share-uri sunt considerate valută forte în lumea rețelelor sociale, deoarece ele indică faptul că utilizatorului nu numai că i-a plăcut postarea, ci și că el sau ea se identifică cu acea postare și că o susţine prin răspândirea ei mai departe. Drept urmare, doctrina standard AfD reuşeşte să se propage printr-o mulțime de titluri: "Sirienilor li se permite să-și aducă şi cea de-a doua soție!" sau "Celulă de teroare descoperită - Islamul este pașnic și granițele deschise sunt minunate. Nu vom mai tolera aceste minciuni".

Datele lui Davis, pe care DER SPIEGEL le-a examinat, oferă o nouă imagine de ansamblu asupra a mii de conturi pe Facebook deţinute de partidele politice din Germania. Partidele nu gestionează doar o pagină pe rețelele sociale, ci sute - inclusiv cele ale partidului federal, ale asociațiilor de land și ale grupurilor locale și regionale. Apoi, există și conturile personale ale politicienilor individuali. Davis le-a combinat și le-a stocat într-o bază de date. Și aici AfD are un uşor avans: partidul deţine aproximativ 1.500 de conturi pe Facebook, în comparație cu 1.400 ale SPD și 1.000 ale CDU / CSU.

Davis consideră că sondajele de opinie care se desfășoară în prezent înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai ar putea subestima în mod dramatic puterea AfD, în parte deoarece participarea la alegeri este în mod tradițional destul de scăzută pentru alegerile europarlamentare. Expertul în reţelele de socializare Martin Fuchs, care de ani de zile studiază strategia de pe internet a AfD, nu împărtășește această preocupare: "În opinia mea, reach-ul în online al partidului este stabil și nu se traduce neapărat în succes electoral".

Cu toate acestea, Fuchs spune că Davis este fundamental corect în analiza sa. El numește AfD "primul partid din țară pe Facebook" și susține că și-a consolidat structura generală cu ajutorul rețelei sociale. "Modul în care funcționează AfD este centrat pe Facebook, ceea ce îl face fundamental diferit de alți actori politici".

Dar care este secretul succesului AfD pe Facebook? Unii factori sunt ușor de identificat: chestiunile care generează emoţie de tipul celei favorizate de AfD - cum ar fi migrația sau criminalitatea - generează în mod semnificativ mai multe reacții decât postările despre politica financiară sau culturală. În plus, AfD tinde să reacționeze la evenimente politice mult mai repede decât alte partide. Și încurajează o implicare sporită din partea celor care îi urmăresc prin faptul că lansează mai multe întrebări sau îi determină pe oameni să comenteze sau să le distribuie.

Totuşi, analiza datelor Davis oferă o explicație suplimentară pentru succesul AfD: Partidul postează un număr enorm de fotografii în conturile sale. Din octombrie anul trecut, de exemplu, a înregistrat o medie de peste 4.000 de fotografii pe săptămână. Prin comparație, alte partide de opoziție, cum ar fi Die Linke și FDP, au reușit, în general, să posteze doar câteva sute de fotografii pe săptămână, rareori depășind 1.000. Dar 4000? "Acesta este nivelul fazei finale a unei campanii prezidențiale din SUA", spune Davis.

"Acest nivel de activitate ar fi suficient el singur pentru a avea o influență asupra discursului online și a opiniilor oamenilor", avertizează expertul în extremismul de dreapta, Julia Ebner de la Institutul pentru Dialog Strategic din Londra. "În combinație cu faptul că se bazează puternic pe imaginile care provoacă furie și pe campanii de defăimare împotriva oponenților politici, partidul este capabil să creeze aproape un monopol asupra îndoctrinării online". Acest lucru, spune Ebner, este periculos, deoarece campania negativă este deosebit de eficientă în influențarea alegătorilor indeciși.

Ajutorul străin?

Davis a analizat, de asemenea, tipurile de fotografii pe care AfD le postează pe Facebook. Pentru asta, a analizat atent aproximativ 10.000 de fotografii postate în martie și aprilie 2019. În aproximativ 90% din cazuri, partidul a distribuit acel tip de fotografii simple care sunt folosite în articolele din ziare. Restul au fost colaje foto speciale, inscripționate cu culoarea albastră emblematică a AfD și cu logo-ul de partid, împreună cu un mesaj scurt: "Prea mulți refugiați: limba germană nu mai este limba standard!" de exemplu. Sau: "contribuabilii germani își finanțează propria expropriere".

AfD-ul îşi amplifică impactul (reach-ul) prin postarea colajelor foto de mai multe ori. O imagine a unei presupuse lupte la școală a fost postată pe 16 conturi de partid diferite. Alt colaj, despre musulmani în forțele armate germane, a fost trimis de cel puțin nouă conturi. Postările pe teme de refugiaţi domină conturile partidului, dar partidul se adresează de asemenea demonstrațiilor de vineri pe tema viitorului mediului, dar şi recentei interziceri a vehiculelor diesel în unele orașe din Germania. "AfD produce sute de postări foto pe zi", spune Davis. "Cine face toată această muncă?"

AfD refuză să răspundă la această întrebare. O vizită cerută de mult timp la echipa de ştiri a grupului parlamentar al partidului din parlamentul federal a fost inițial acceptată, dar apoi anulată. Purtătorul de cuvânt al partidului a promis că va organiza o întâlnire cu unul dintre experții social-media ai partidului, dar această întâlnire nu a avut loc la timp până la publicarea materialului.

Dar purtătorul de cuvânt al AfD s-a arătat surprins: "Facem mult mai mult decât ceilalți?". El susține că există doar trei persoane la sediul partidelor care supraveghează rețelele sociale, deși există, spune el, "doi liber profesioniști" care realizează materialele grafice și unul care produce filme scurte și animate.

Purtătorul de cuvânt al AfD explică succesul partidului pe internet, susținând că persoanele din rețelele sociale "doresc lucruri care ţin mai puţin de curentul tradiţional decât cele pe care celelalte media le publică mereu". El spune că partidul său oferă "material needitat" și insistă că AfD este "vocea poporului".

Există, totuși, o altă explicație mai plauzibilă pentru succesul AfD. Un parlamentar raportează că mai mulți angajați se ocupă simultan de până la o duzină de pagini, inclusiv cele ale grupurilor regionale. "Știm că AfD se pot baza pe un număr mare de persoane care doresc să-și facă auzite punctele de vedere și care au așteptat această oportunitate", spune Fuchs. El a spus că partidul populist de extremă-dreaptă profită de această "armată de ajutoare" și o susține cu instrucțiuni, fragmente de text și baze de imagini.

Iar ajutorul pare că nu vine doar din Germania. Davis a găsit nenumărate fotografii printre postările AfD care provin din baze de imagini rusești, ceea ce îl face să se întrebe dacă nu cumva partidul obține de la Moscova ajutor pentru reţelele de socializare. Purtătorul de cuvânt al AfD respinge această afirmație, cel puțin atunci când vine vorba de conturile administrate de la sediile partidului. El a spus că nu poate fi sigur de celelalte conturi.

În cercurile de inteligence, analiștii consideră că un astfel de scenariu este plauzibil. Experții consideră că sprijinul pentru AfD este în concordanță cu intenția strategică a Moscovei de a destabiliza democrațiile occidentale prin consolidarea forțelor extremiste. Cu doar câteva săptămâni în urmă, Der Spiegel a dezvăluit cât de strânsă este relația Rusiei cu unii politicieni ai AfD.

Der Spiegel,(traducere Rador)