Sute de susținători ai președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, dar și opozanți ai acestuia, au organizat miercuri manifestații în capitala țării, Caracas, potrivit Mediafax care citează CNN.

​Juan GuaidoFoto: Captura video

Protestele opozanților regimului Maduro au loc după ce liderul opoziției, Juan Guaido, a făcut apel la organizarea „celui mai mare protest” din istoria Venezuelei, la o zi după ce a cerut armatei să ajute la înlăturarea președintelui Nicolas Maduro. „Știm că Maduro nu are susținerea și respectul forțelor armate. Am văzut că protestele dau rezultate. Trebuie să menținem presiunea", a declarat Guaido într-un mesaj video postat pe rețelele de socializare.

CNN notează că cei mai mulți dintre cei care au participat la manifestațiile pro-Maduro sunt muncitori.

Juan Guaido a fost prezent la protestul opozanților regimului Nicolas Maduro. „Începând de astăzi vom protesta în fiecare zi, până când ne vom atinge obiectivul”, a declarat el mulțimii.

Totodată, Guaido a recunoscut, în cadrul discursului său, că nu a avut de partea sa suficienți dezertori pentru a-l îndepărta marți pe Nicolas Maduro de la putere. „Trebuie să insistăm ca forțele armate să colaboreze. Nu vrem o confruntare. Nu vrem o confruntare între frați, ci opusul. Vrem doar ca militarii să fie de partea poporului”, a spus Guaido.

Juan Guaido, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolas Maduro în contextul crizei politice, economice și sociale grave din această țară. În timp ce Guaido a câștigat susținerea Statelor Unite și a majorității statelor occidentale, forțele armate au rămas de partea lui Maduro, care este susținut de Rusia, China și Cuba.