În plină rută migratorie în Balcani, ţara vrea să demonstreze că îşi controlează frontierele pentru a accede la tot mai delicatul spaţiu de liberă circulaţie. "Este puţin spus că poliţia nu era pregătită. Pur şi simplu, nici nu putea visa că atât de mulţi oameni puteau intra într-o singură noapte. Nu s-a putut face nimic". Dubravko Blaskovic îşi aminteşte de celebra criză a refugiaţilor din 2015, împreună cu două dintre simbolurile sale: un poster cu Tovarnik - mica localitate de frontieră cu Serbia, a cărei denumire mulţi au auzit-o atunci pentru prima dată - şi căile ferate care leagă Belgradul de Zagreb, pe care zeci de mii de oameni au mers ca şi cum ar fi fost o busolă spre inima Uniunii Europene, potrivit El Pais, citat de Rador.

Blaskovic conducea atunci, ca şi acum, Consiliul regiunii Vukovar, de care aparţine Tovarnik. Acelaşi Yasmin Budinsky, în calitate de viceprimar al oraşului. Declaraţiile sale disperate, de acum patru ani, atunci când mai mult de un milion de oameni a intrat în Europa, arătau provocarea, de o anvergură până atunci necunoscută, cu care se confruntau ţările UE. "Într-o zi şi jumătate, au venit la Továrník aproximativ 5.

000 de refugiaţi", îşi aminteşte acum Budinsky, în cadrul unei călătorii finanţate de Parlamentul European. Stomatologul sirian Nizar Shoukry a absolvit studiile în Croaţia, în 1984 - rod al relaţiei de atunci dintre Iugoslavia socialistă şi regimul ba'ath-ist al lui Hafez el Assad. Când a izbucnit criza, el şi soţia sa croată au fost recrutaţi urgent pentru a lucra ca traducători cu refugiaţii arabi, epuizaţi de fuga de violenţă şi, uneori, fără să ştie numele ţării pe care tocmai o traversau.

"Ceea ce am văzut întâmplându-se cu aceşti oameni nu poate fi descris cu cuvinte", îşi aminteşte el, în clinica sa din Tovarnik, între doi pacienţi. "Am încercat să-i liniştim, dar au fost momente de mare tensiune. În primele zile ale iernii, am încercat să protejăm femeile şi copiii, dar se vedea disperarea acelor oameni care se aflau în mijlocul unei călătorii de mii de kilometri. Aduceam calmul în acel haos".

Shoukry şi soţia lui au fost decoraţi pentru asta. Astăzi, cuvintele acestor protagonişti transmit linişte, acelaşi calm care domneşte în acest oraş cu case fără etaj şi cu 1.300 de locuitori, în care se aude doar huruitul tractoarelor (trăiesc în principal din agricultură) şi câte o maşină sau o bicicletă. "Situaţia este mult mai liniştită acum, ceea ce vedem sunt cazuri sporadice de încercări de a intra în ţară, dar poliţia are totul sub control", spune Budinsky.

În 2015, Croaţia era în UE de numai doi ani, dar nu aparţinea spaţiului Schengen de liberă circulaţie, care cuprinde 22 de state membre, plus Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein. Nici astăzi nu aparţine, cu Schengen în dificultate, după cinci ani de control la frontieră introdus de mai multe ţări europene, inclusiv Germania şi Franţa ("Schengen nu mai funcţionează", a spus preşedintele Emmanuel Macron, joia trecută).

O măsură extraordinară în urma crizei migraţiei s-a transformat într-o regulă. "Este un paradox. Schengen a fost inventat pentru a avea frontiere externe puternice, protejând în acelaşi timp libertatea de circulaţie în interior. Odată cu criza migraţiei, a existat o graniţă externă fluidă şi ţările UE s-au închis mici cochilii naţionale", spune expertul în geopolitică, Marta Zorko, în biroul său de la Universitatea din Zagreb.

Croaţia este, alături de Bulgaria, România şi Cipru, una dintre ţările UE care aspiră să facă parte din zona de liberă circulaţie. Decizia are un aspect tehnic - în care Zagrebul este cufundat - şi altul politic, care prevede unanimitatea statelor membre. În practică, progresul dosarului depinde în mare măsură de voinţa politică a comunităţii. Şi, într-o UE îngrijorată cu privire la propriile sale încheieturi - între drama Brexit, avansul partidelor ultranaţionaliste şi atenţia sporită faţă de migraţie şi de terorism - aspecte cum ar fi extinderea clubului Schengen nu se află în fruntea priorităţilor.

În plus, Slovenia, cealaltă ţară UE, venită din fosta Iugoslavie, a ameninţat în mod deschis că va respinge candidatura Croaţiei, din cauza unui conflict teritorial pe care îl au. Dubravka Suica, deputat în Parlamentul Croaţiei din Grupul Partidului Popular European şi fost primar al oraşului Dubrovnik, face distincţia între cazul ţării sale şi al celorlalte, în aşteptarea intrării în zona de liberă circulaţie.

"Bulgaria, România şi Cipru încearcă cel puţin din 2011 şi au eşuat, în ciuda respectării tuturor criteriilor tehnice. Motivul este blocajul practicat de unele state membre, în special Germania, Olanda şi Franţa, care au rezerve, de obicei, pentru nerespectarea anumitor criterii politice, cum ar fi deficienţele în domeniul statului de drept sau lupta împotriva corupţiei. "Intrarea Croaţiei în Schengen nu a fost posibilă până în prezent de cauza situaţiei noastre foarte complexe, cu o frontieră lungă şi diversă, şi din criterii tehnice, dar am primit mult sprijin politic pentru intrare", spune prin e-mail.

La Zagreb, la aproape 300 de kilometri de graniţa de la Tovarnik şi la aproximativ 1000 km de instituţiile comunitare, guvernul insistă asupra faptului că Croaţia este pregătită şi indică spre a doua jumătate a anului 2020. Calculul intrării în Schengen se tot mută de mulţi ani. "Nu depinde numai de ceea ce face Croaţia, ci şi de procedurile interne ale Comisiei Europene, care uneori nu sunt la fel de rapide cum am dori noi.

Această discuţie nu este în mâinile noastre, nu o putem impune", a declarat într-un interviu, în biroul său, Terezija Gras, secretar de stat în Ministerul de Interne. "Cu siguranţă, criza migraţiei şi a atacurilor teroriste a schimbat atmosfera în UE, dar Croaţia este obişnuită să adere la asociaţii în momente, ca să spunem aşa, problematice", adaugă, făcând aluzie la aderarea la UE, în 2013 - ultima extindere - şi la NATO, în 2009.

Experţii sunt de acord că, în cazul Croaţiei, elementul cheie este controlul frontierelor, ţara împărtăşind mai mult de 1.300 de kilometri cu ţări din afara UE. Zagrebul insistă că şi-a făcut temele: "Am arătat foarte clar că suntem la înălţimea sarcinii. Avem una dintre cele mai puternice poliţii de frontieră din Europa. Suntem capabili de a proteja nu numai frontiera externă a Croaţiei, ci şi a UE.

Am făcut multe de la criza din 2015", rezumă Gras. În discuţie sunt acuzaţiile de violenţă poliţienească la graniţa cu Bosnia, noul punct fierbinte al rutei balcanice de migraţie. Acolo, mii de oameni (pakistanezi, irakieni, iranieni, magrebieni) aşteaptă să intre în Croaţia, să treacă de acolo în Slovenia (deja în Schengen) şi să continue spre destinaţiile preferate: Germania şi Italia. Diferite ONG-uri au denunţat agresiuni şi umilinţe gratuite din partea agenţilor croaţi.

Ultima acuzaţie vine de la Amnesty International. Luna trecută, AI a publicat un raport care acuză UE de "complicitate" cu atitudinea poliţiei. Ministrul de Interne, Davor Bozinovic, a reacţionat defensiv: "Dacă vreuna dintre ţările europene doreşte migranţi ilegali, putem deschide un coridor să-i lăsăm să treacă, aşa cum am făcut în 2015". "Mesajul comunităţii ar trebui să fie clar: faptul că Schengen este important, dar nu o carte albă", regretă Massimo Moratti, directorul adjunct al biroului european al Amnesty International, într-o convorbire telefonică.

"Croaţia joacă rolul de gardian al frontierelor Schengen, în principiu pentru a arăta UE că suntem gata să intrăm, deoarece au fost alocate numeroase mijloace economice şi pentru că suntem sub supraveghere strictă. Croaţia este un pion în acest sistem. Şi, uneori, unul destul de brutal", spune sociologul specializat în azil şi migraţie, Drago Zuparic Iljic, în biroul său de la Universitatea din Zagreb.

Secretarul de stat răspunde: "Am fost foarte clari şi fermi că poliţia croată are obligaţia de a proteja frontierele şi că nu acţionează cu violenţă împotriva migranţilor". Acuzaţiile sunt investigate de la caz la caz şi, pentru moment, nu putem stabili că poliţia a încălcat drepturile omului. Trebuie să fim conştienţi că există o presiune enormă asupra frontierei noastre". Cealaltă problemă spinoasă este un conflict teritorial cu Slovenia, în Golful Piran.

Un subiect încă fierbinte (a apărut în această lună o dispută diplomatică) care a oprit deja în 2009 prima încercare a Croaţiei de a intra în UE. Ambele ţări au acceptat în anul respectiv să supună litigiul arbitrajului internaţional. În 2015, Zagrebul s-a retras din proces, după ce un ziar croat a publicat înregistrarea unor aparente nereguli din partea Sloveniei. Curtea nu a considerat că este suficient de relevant pentru a opri procesul, iar doi ani mai târziu a dat dreptate Ljubljanei, care aplică deja decizia şi cere Croaţiei să se conformeze.

"Avem probleme de frontieră cu toţi vecinii noştri, dar cea cu Slovenia este cea mai zgomotoasă în mass-media. Este suprapolitizată. Am făcut greşeala de a nu ajunge la un acord bilateral şi orice declaraţie, a oricăreia dintre părţi, a îngreunat lucrurile", crede Zorko.