Un incendiu s-a produs la o centrală nucleară din Ucraina, provocând oprirea unuia dintre reactoare, au spus marți autoritățile din Ucraina, în timp ce a dat asigurări că nivelul de radioactivitate pe site nu a crescut după incident și că situl este sigur, relatează AFP.

Foto:

Incendiul, care a fost controlat într-o oră, a avut loc luni noapte în centrala nucleară Rivne, în vestul Ucrainei, la aproximativ 300 de kilometri de Kiev.

Incendiul s-a declanșat într-un transformator electric, declanșând sistemul de protecție al reactoarelor. ”Al treilea reactor s-a închis”, a spus purtătorul de cuvânt al agenției nucleare Energoatom.

În urma incidentului, s-a deschis o anchetă pentru a vedea originea incendiului.

Nivelul gravității incidentului, potrivit clasificării internaționale pentru urgențele în centralele nucleare, este zero, a mai spus reprezentantul.