Armata Statelor Unite va trimite 320 de noi militari la frontiera cu Mexic, în roluri care vor presupune contact direct cu migranții, precum transportarea și monitorizarea acestora, transmite Mediafax, citând Reuters.

SUA granita cu MexicFoto: Wikipedia

Conform unui comunicat emis de Pentagon, noua mobilizare a militarilor va presupune costuri de până la 7,4 milioane de dolari până în luna septembrie.

Armata Statelor Unite a mobilizat până acum aproximativ 5.000 de militari la granița cu Mexic, în contextul în care țara se confruntă cu o criză a migranților, conform președintelui american Donald Trump.

Președintele american Donald Trump a reiterat miercuri amenințările privind închiderea parțială a frontierei dintre Statele Unite și Mexic și a transmis că ia în considerare trimiterea mai multor „soldați înarmați”. Președintele a anunțat în mai multe rânduri pe durata mandatului său că dorește să închidă frontiera cu Mexicul, dar nu a luat măsuri în acest sens. Guvernul Statelor Unite se confruntă cu un influx de persoane din America Centrală care traversează Mexicul pentru a ajunge în Statele Unite.

Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a declarat în luna martie că este determinat să ajute la stoparea migrației ilegale, dar țara sa nu este responsabilă direct de fluxul de imigranți care ajung în Statele Unite. Acesta a transmis că dorește să combată imigrația ilegală și să mențină o relație cordială cu omologul său american.