Ungaria şi Slovacia se pregătesc împreună pentru eventualitatea în care, în lipsa unui contract între Ucraina şi Rusia, nu vor mai fi furnizate gaze naturale dinspre Ucraina, a declarat, vineri, ministrul ungar de externe Agenţiei de presă MTI, după ce a discutat la Beijing despre situaţia aprovizionării cu gaze naturale, începând cu 1 ianuarie 2020, cu ministrul slovac al economiei, Peter Ziga, citeaza Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Péter Szijjártó a subliniat: Ucraina şi Rusia nu au încheiat deocamdată un acord de tranzit al gazelor naturale cu valabilitate după 1 ianuarie 2020, astfel că se poate întâmpla foarte uşor ca gazele naturale să nu fie livrate Ungariei şi Slovaciei prin Ucraina, iar "noi trebuie să fim pregătiţi" pentru o asemenea situaţie".

Ministrul ungar de externe a mai precizat că împreună cu Peter Ziga au fost de acord că vor întreprinde anumite demersuri în comun. Unul dintre posibilele scenarii amintite de Péter Szijjártó a fost finalizarea prelungirii, prin Serbia şi Bulgaria, a gazoductului TurkStream, iar astfel va fi creată o sursă de aprovizionare din sud, care pe lângă aprovizionarea Ungariei prin interconectorul ungaro-slovac ar face posibilă transportarea gazelor spre Slovacia.

"Acum se adevereşte cât de bună a fost, din perspectiva siguranţei naţionale, decizia de a construi interconectorul care face legătura cu conductele de gaze ungaro-slovace", a amintit oficialul ungar, care a adăugat: în septembrie va fi creat un grup de lucru prin implicarea companiilor de furnizare, transport şi distribuţie de gaze naturale din Ungaria şi Slovacia, care va garanta alimentarea cu gaze naturale a celor două ţări, în cazul unui scenariu sumbru.