Mii de cehi au protestat luni, la Praga şi în alte oraşe din Cehia, contra numirii Mariei Benesova în funcţia de ministru al justiţiei, ei susţinând că Benesova este o aliată apropiată a premierului Andrej Babis care este urmărit în justiţie pentru o presupusă fraudă cu subvenţii europene, transmite Agerpres, citand AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fostă membră a partidului social-democrat CSSD, în prezent independentă, Marie Benesova urmează să fie numită marţi de preşedintele Milos Zeman, personaj extrem de favorabil premierului Babis şi viitorului ministru al justiţiei.

Demonstranţii, care au scandat ''Justiţie independentă!'', ''Nu suntem orbi!'' şi ''Dorim un guvern onest!'', au purtat drapelele Cehiei şi Uniunii Europene.