Peste 123.000 de imigranţi au solicitat azil în Franţa în 2018, în creştere faţă de anul precedent, a anunţat miercuri Oficiul francez pentru Protecţia Refugiaţilor şi Apatrizilor, citat de cotidianul Le Figaro.

În total, 123.625 de solicitări de azil au fost înregistrate în anul 2018 de Oficiul francez pentru Protecţia Refugiaţilor şi Apatrizilor (Ofpra), în creştere cu 22,7% faţă de 2017.

Cele mai multe solicitări de azil au fost formulate de cetăţeni din Afganistan.

Creşterea numărului cererilor de azil se explică prin "degradarea situaţiei de securitate în numeroase zone ale lumii (...)", precizează Oficiul pentru Protecţia Refugiaţilor şi Apatrizilor, potrivit Mediafax.