Putin a simplificat procesul prin care cetățenii din regiunile separatiste din estul Ucrainei pot primi cetățenia rusă, la câteva zile de la alegerea lui Zelenski drept președinte

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 24 aprilie 2019, 16:36 Actualitate | Internaţional


Vladimir Putin
Foto: kremlin.ru
Locuitorii regiunilor separatiste din estul Ucrainei vor putea primi mai ușor naționalitatea rusă în virtutea unui decret semnat miercuri de Vladimir Putin, la câteva zile după alegerea noului președintel ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

Potrivit decretului publicat pe site-ul Kremlinului, o procedură simplificată va permite locuitorilor din regiunile ucrainene Doneţk și Luhansk, unde un război între separatiștii pro-ruși și forțele ucrainene a făcut aproape 13.000 de victime în cinci ani, să primească pașaport rusesc.

Doar locuitorii ”anumitor părți” din două regiuni sunt vizați de acest decret, fără să ofere mai multe detalii, dar este clar că e vorba de Donețk și Luhansk, regiuni rebele pro-ruse care sunt dincolo de controlul Ucrainei.

Decretul precizează că autorităților ruse ”nu ar trebui să-i ia mai mult de trei luni” pentru a studia aplicațiile depuse.

Măsură ”umanitară” vizează ”protejarea drepturilor și lebertăților persoanelor și cetățenilor și se ghidează după principiile general acceptate ale dreptului internațional”, potrivit decretului.

După ce pro-occidentalii au venit la putere în primăvara anului 2014, a început un război în estul țării între forțele de la Kiev și separatiștii pro-ruși, sprijiniți de Rusia.

Vladimir Putin a semnat decretul la câteva zile după ce Volodimir Zelenski a fost ales în funcția de președinte al Ucrainei, acesta promițând să relanseze procesul de pace în estul țării.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1190 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version