EUObserver: Planul lui Trump pentru Israel va „testa” fermitatea UE

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 24 aprilie 2019, 5:19 Actualitate | Internaţional


Herman van Rompuy
Foto: Agerpres
Statele UE ar trebui să traseze „linii roșii” pentru președintele american Donald Trump în privința conflictului arabo-israelian, a declarat Herman Van Rompuy, fostul președinte al Consiliului UE. „Planul lui Trump se prefigurează ca un test major pentru fermitatea Europei în a-și apăra interesele și valorile în fața presiunii în creștere puse pe ordinea multilaterală bazată pe lege pe care o îndrăgim într-atât”, a declarat Van Rompuy pentru EUObserver, citează Rador.

„Europa ar trebui să-și stabilească liniile roșii pentru a clarifica faptul că se va opune oricărei propuneri care le încalcă”, a precizat el.

Este de așteptat ca președintele american să-și dezvăluie curând planul pentru stingerea celui mai vechi conflict din vecinătatea Europei.

UE și ONU susțin o soluție cu două state, cu Ierusalimul de Est (sic!) drept capitală împărțită de Israel și Palestina.

Însă Trump a recunoscut deja anexarea de către Israel a Ierusalimului de la Palestina și a Înălțimilor Golan de la Siria, pe fondul temerilor UE că el se pregătește să recunoască și anexarea coloniilor evreiești din Cisiordania, care aparține Palestinei.

Van Rompuy este un fost premier belgian care a prezidat reuniunile UE timp de cinci ani, din 2009 în 2014, și care acum este consilier al Partidului Popular European, un bloc politic de centru-dreapta din Europa.
El a făcut declarația după ce semnase o scrisoare deschisă privitoare la conflict, publicată înainte de vacanța de Paște de 37 de foști miniștri de externe și conducători din UE.

Israelul „alunecă într-o realitate a unicului stat cu drepturi inegale”, iar Trump se „joacă [jocuri de noroc] cu securitatea și stabilitatea” vecinătății Europei, afirmă scrisoarea trimisă Consiliului UE și serviciului extern.

Ea îndeamnă cele 28 de state să-și reitereze angajamentul față de statalitatea palestiniană pentru a-și proteja propriile „interese vitale”, dar și principiile mai generale ale diplomației internaționale.
Acțiunile „tulburătoare” ale lui Trump au făcut ca această reiterare din partea UE să fie „mai importantă ca oricând”, a declarat la acea dată pentru EUobserver Mogens Lykketoft, fost ministru danez de externe care a scris și organizat scrisoarea deschisă.

Van Rompuy a adăugat că „întețirea eforturilor colective ale Europei pentru protejarea parametrilor conveniți și asigurarea respectului pentru dreptul internațional este unicul drum înainte spre o soluționare durabilă a conflictului [arabo-israelian].”

SUA și UE sunt aliați în NATO, cu decenii de politică comună în privința Orientului Mijlociu, și în general externă și economică, în spate.

Însă Trump a pus la îndoială și apartenența SUA la NATO, a rupt alte acorduri susținute de UE și ONU, cum ar fi cel nuclear cu Iranul, și a impus taxe vamale protecționiste comerțului cu UE.
Cei 37 de semnatari sunt foști miniștri din Franța, Germania, Olanda, statele nordice și Regatul Unit.

Printre ei se numără de asemenea și foști miniștri din sud, din Italia și Spania, și din est, din Austria, Polonia și România [Dacian Cioloș din partea României - n.trad.].

Însă Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia au strâns legăturile cu Trump și Israelul în ultimii ani, subminând unitatea europeană în privința Orientului Mijlociu.

„Mereu a funcționat mai bine” când Europa și cu SUA lucrau împreună, a adăugat Van Rompuy.

„Totuși, în situații în care apar divergențe fundamentale, nu trebuie să ne retragem de la propriul nostru angajament de a apăra ordinea globală bazată pe reguli”, a declarat el.

















1512 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version