Cu doi ani în urmă, Theresa May s-a întors dintr-o vacanţă petrecută în Ţara Galilor şi a aruncat o bombă. Ea a anunţat nişte alegeri generale pe care, cu doar vreo două săptămâni în urmă, ea susţinuse că nu le va anunţa, scrie The Sun, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cum în această dimineaţă a revenit în Downing Street, împrospătată din nou de colinele galeze, ea trebuie să ia o decizia la fel de gravă: să demisioneze imediat în calitate de lider conservator şi să rămână premier atâta timp cât va fi necesar pentru alegerea unui nou lider.

Dna May nu este nici pe departe primul premier care a demonstrat că e rupt de realitate stând ascuns în bunkerul din Downing Street, dar cu singuranţă că până şi ea poate să vadă că jocul s-a terminat.

În propriul partid, opoziţia faţă de ea este în creştere.

Un sondaj şocant, apărut pe pagina web a Partidului Conservator la sfârşitul săptămânii trecute, arăta că, la alegerile europene, 62% din membrii Partidului Conservator intenţionează să voteze pentru partidul lui Nigel Farage, susţinător al Brexitului. Nu a fost vorba de un sondaj efectuat printre cei mai mulţi dintre alegătorii conservatorilor, ci despre un sondaj efectuat numai printre cei care plătesc anual o cotizaţie pentru partid.

Dacă acest grup, format din aproximativ 125.000 de oameni, nu este pregătit să voteze pentru propriul partid, atunci ce şanse ar mai avea conservatorii să atragă nişte voturi şi din restul electoratului?

Dar lucrurile devin şi mai grave - chiar şi aleşii conservatori intenţionează să treacă peste partid în alegerile europene.

Un sondaj efectuat de Survation sugerează că patru din zece consilieri conservatori intenţionează şi ei să sprijine Partidul Brexit.

Pe vremuri, se spunea că loialitatea este arma secretă a conservatorilor. Nu mai e aşa. Partidul este acum ca o armată ai cărei luptători din prima linie au început să se retragă în spatele frontului inamic - nu pentru a pune explozibil, ci în speranţa că vor ajunge în tranşeele lor. Orice ar fi mai bine decât să fii plimbat mereu, de jur împrejur, de un premier care a obosit şi este blocat.

Niciunui lider conservator nu-i va fi uşor să schimbe situaţia, dar cel puţin o figură nouă, cu nişte idei noi şi o nouă perspectivă vizând ieşirea din impasul Brexitului, ar avea o şansă.

De fiecare dată când dna May se apropie de tribună după vreun nou vot devastator din Camera Comunelor, îmi spun: cu siguranţă că acum are o nouă strategie. După care aflu că nu şi că ea încă mai crede că răspunsul ar fi menţinerea acordului ei eşuat.

Pentru foarte mulţi britanici, May a devenit o mare parte a problemei. Ceea ce pe vremuri era considerată drept principala sa calitate - perseverenţa - este acum văzută drept o simplă încăpăţânare. Până nu pleacă ea a devenit imposibil de întevăzut vreun rezultat satisfăcător. Din nefericire, mă tem că dna May nu poate vedea asta.

La fel ca John Major în ultimii săi ani chinuitori de mandat, mă tem că şi ea e convinsă că reprezintă o valoare pentru ea şi pentru ţară, când aproape oricine poate să vadă că adevărul este exact contrariul.

La fel ca Major pe la mijlocul anilor '90, fiecare zi petrecută de May în Downing Street este o zi care se adaugă înfrângerii pe care partidul o va avea de suferit la urne. Singura diferenţă este aceea că, pe atunci, de asta a profitat moderatul Tony Blair.

De această dată, lidera conservoare nepopulară şi încăpăţânată nu face decât să sporească şansele lui Jeremy Corbyn, un marxist de modă veche, de a deveni prim-ministru. Ştiu că dna May doreşte să lase o oarecare moştenire înainte de a pleca din Downing Street, dar dacă mai stă mult, principala sa realizare va fi una indirectă - aceea de permite venirea unui guvern laburist care să întoarcă Marea Britanie la impozitarea punitivă care, în anii '70, a alungat din ţară oamenii inteligenţi şi pe cei de afaceri.

E foarte ruşinoss că May nu a demisionat în decembrie trecut, când 117 dintre parlamentarii săi au votat împotriva ei cu ocazia votului de încredere.

Procentul victoriei obţinute de ea - 63% din voturi - ar fi putut dat undă verde cursei pentru conducerea partidului. Dar nu a fost o asemenea cursă. A fost un vot de neîncredere într-un premier aflat în funcţie, pentru care nimic nu ar fi trebuit să fie satisfăcător în afara unei victoriii răsunătoare.

Având în vedere că peste 100 de parlamentari conservatori sunt membri ai guvernului - şi care, în consecinţă, au obligaţia să îl sprijine pe premier în eventualitatea unui vot de încredee - dna May nu a reuşit să-i aducă alături de ea nici măcar pe parlamentarii din ultimele rânduri. Iar asta se întâmpla înaintea înfrângerilor suferite de acordul ei în Camera Comunelor, care au deschis rebeliunea făţişă din cabinet.

Potrivit regulilor din cadrul Partidului Conservator, dna May nu poate fi supusă din nou unui vot de neîncredere decât la 12 luni după cel anterior. Dar regulile se pot schimba.

Se spune că Graham Brady, preşedintele Comitetului 1922, care îi reprezintă pe parlamentarii mai puţin importanţi, intenţionează să o viziteze pe dna May săptămâna viitoare şi să-i spună ca, până la sfârşitul lunii iunie, să demisioneze.