Angajații care au luat parte la organizarea protestelor împotriva companiei Google, din noiembrie, au ajuns țințele unor represalii din partea acesteia, potrivit The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Meredith Whittaker și Claire Stapleton au ajutat la organizarea unui protest global în noiembrie 2018, când zeci de mii de angajați Google s-au oprit din lucru. Acum, acestea susțin că angajatorul "se răzbună" pe ele și pe alți colegi activiști.

"Google posedă o cultură a revanșei", este mesajul dintr-o scrisoare semnată de Whittaker, Stapleton și alți 10 angajați, care a fost publicată intern și văzută de agenția The Guardian.

"Răzbunarea nu este tot timpul evidentă. De multe ori este derutantă și greu de definit, fiind constituită din conversații reci, anularea proiectelor sau retrogradări. Un comportament care transmite că problema nu este faptul că persoana a ținut piept companiei, ci că nu este destul de bună și că locul său nu este aici."

Stapleton, angajat cu o experiență de aproape 12 ani la Google, a scris că la două luni de la protest a fost mutată pe o poziție sub cea inițială, i s-a anulat un proiect care fusese aprobat înainte și i s-a zis să "își ia concediu medical" deși nu era bolnavă.

"Abia după ce am angajat un avocat care a contactat compania, a început o investigație în urma căreia am fost pusă înapoi în poziția mea, cel puțin pe hârtie", a declarat aceasta.

"Deși poziția mi-a fost dată înapoi, mediu de lucru a rămas ostil și mă gândesc să renunț în fiecare zi", a mai adăugat Stapleton.

O purtătoare de cuvânt de la Google a declarat că firma a investigat deja cazurile, fără să descopere dovezile unor represalii.

Protestul din noiembrie a fost organizat după ce New York Times a făcut publică informația potrivit căreia un fost director, Andy Rubin, a primit un pachet compensator în valoare de 90 de milioane de dolari, deși a fost concediat din cauza unei acuzații de hărțuire sexuală a unui alt angajat.