Trecutul continentului nostru este compus din multe povești diverse. Doar prin examinarea și acceptarea acestui fapt ne vom putea noi asigura viitorul. Text semnat de peste 100 de istorici din întreaga Europă, potrivit Rador care citează The Guardian.
Acum, când se apropie alegerile parlamentare europene, există o senzație larg răspândită cum că ideea de Europa, ca o uniune, s-a pierdut. Vedem o dezintegrare aproape zilnică a unui proiect care era susținut de o viziune utopică. Această viziune reinterpreta 1.000 de ani de conflict drept posibilitatea unei Europe integrate și prevedea Europa ca pe o unitate ireversibilă, a cărei construcție era considerată a fi sfârșitul istoriei. Dar, și în urma unor crize anterioare, Brexit ne forțează să acceptăm că Europa ca uniune nu mai este un proiect inalterabil. Din contră, se află într-un mare pericol.
Un factor este tendința SUA de a nu mai trata automat Europa ca pe un aliat. Viața în Europa nu mai este acum atât de bine protejată. Europenii se simt vulnerabili și se confruntă acum cu întrebări pe care le evitaseră vreme mult prea îndelungată. Contemplând acum acest abis, au existat multe tentative de a se construi o istorie simplistă, a Europei contra celorlalți. Probabil că se poate zâmbi cu subînțeles la reconstrucțiile simbolice ale „fortăreței Europa”: acesta este un continent care nu cu multă vreme în urmă domina întreaga lume. Și nu e ca și cum acea dominație n-ar fi lăsat nici o urmă asupra altora, de-a lungul secolelor de contacte coloniale ori comerciale. Dar, în rândurile dreptei, istoria Europei încă mai poate fi celebrată ca o poveste a civilizației albe creștine - un trecut grandios la care poți privi în urmă cu mândrie și sigur pe tine.
Noi condamnăm ferm asemenea viziuni, care dau deoparte cu totul diversitatea culturală, religioasă și politică atât de caracteristică pentru continentul nostru, precum și responsabilitățile pe care le-am moștenit din trecutul nostru. Noi le vedem ca pur și simplu dislocând în contul unui „altul” propriile noastre sentimente de frustrare și neajutorare - fie că sunt direcționate în plan intern contra musulmanilor, evreilor, imigranților și refugiaților, fie în plan internațional, spre alte puteri și interesele lor în competiție.
Nu sesizăm totodată nici o valoare în a te agăța de istoria națională înțeleasă ca o litanie de suferințe, războaie și genocide, și nici în adoptarea unei poziții acuzatoare prin care Europa este considerată colectiv vinovată. E vremea să abandonăm astfel de atitudini binare auto-distructive și să înfruntăm lumea, admițând deopotrivă luminile și umbrele din trecutul nostru european - pe scurt, să regândim Europa prin prisma antagonismelor ei.
Haideți să renunțăm la comprimarea Europei într-o unică poveste. Decât să ne agățăm de povești nostalgice liniare care presupun implicit o unitate prestabilită („o” moștenire, „o” istorie, „o” amintire), mai bine să recuperăm amintiri care sunt polifonice. Marile povești fondatoare nu mai sunt acum viabile, cum erau odinioară pentru statele-națiune. Ar trebui în schimb să ne admitem multitudinea fără a renunța la sentimentul nostru de unitate, întrucât simțim totuși că împărtășim niște lucruri: un trecut și un prezent - și un viitor, dacă ni-l dorim.
Haideți să fim sinceri. Europa este o însăilare de granițe invizibile și imaginate care-i despart pe europeni unii de alții în fiecare țară și în fiecare regiune. Există o Europă Atlantică, a cărei perspectivă este transatlantică, cu prețul relațiilor ei mai apropiate de casă. Există bogata Europă nord-vestică, care dăscălește țările din „club Med” [șapte state UE cu ieșire la Mediterana - n.trad.] sub pretextul bunei guvernări. Europa de Vest cultivă un mai vechi dispreț față de statele din Europa Centrală și de Est, cu culturile lor democratice noi și defectuoase.
Există o Europă creștină care exclude sau ignoră minoritățile religioase și atee care au contribuit de-a lungul secolelor la configurarea istoriei sale. Există o Europă a țărilor mari care nu aud temerile legitime ale celor mai mici, în vreme ce ultimele își mențin amintirile amare ale îndelungatei dominații străine. Există o Europă a imigranților, care mult prea frecvent sunt considerați a fi cetățeni nedemni de încredere, de clasa a doua. Și lista continuă. Europa e străbătută de linii de fractură, dintre care multe sunt mult prea ușor de redeschis.
Fără a ne privi trecuturile, ce viitor putem noi construi? Există două căi posibile, ambele având potențialul de a contribui la construcția unor scenarii mai pătrunzătoare pornind de la istoria noastră. Prima cale este îmbrățișarea ideii că Europa este cu atât mai bogată cu cât are mai multe diviziuni. Pe măsură ce vom deveni mai pricepuți la a recunoaște divizarea generată de necontenitele conflicte dintre noi, vom deveni mai iscusiți și la dezvoltarea acelui gen de scenariu comun de care avem nevoie. Și avem nevoie de el tocmai pentru că trăim într-o epocă a unei competiții periculoase și pentru că vedem revenirea unor modele politice, economice, sociale și culturale dintr-o altă eră.
Acea istorie a diviziunilor, considerate moștenire comună, nu a fost încă scrisă. Dar ea poate fi scrisă tocmai pentru că noi știm că asemenea diviziuni au fost depășite în trecutul nostru recent, și în special după 1945 și după 1989. Acest lucru nu s-a întâmplat fiindcă ni s-ar fi dispus de undeva, de sus în jos, să ne reconciliem. Din contră, a venit de jos în sus, ca urmare a faptului că noi, europenii, ne-am implicat într-un proces de „lucru cu amintirea”, care, după cum spunea cândva filozoful Paul Ricoeur, întotdeauna este un lucru cu „amintirea la plural”.
O a doua cale derivă din faptul că Europa este un continent al dreptului, fapt care ne protejează în exprimarea diversității noastre. Multe voci așează în antiteză suveranitatea națională cu un sistem UE cu centrul la Bruxelles, presupus antidemocratic și cu o birocrație prea stufoasă. Ar putea foarte bine să fie o comparație justă. Însă aceeași Uniune a garantat concomitent suveranitatea națională prin aceea că ne-a protejat și chiar ne-a și organizat diferențele.
Proiectul european este fix opusul ambițiilor imperiale din trecut. Și vine în contradicție cu orice viziune a unei „închisori a popoarelor” care ar fi fost chipurile concepută și impusă de către elite globale. „Europa” este, din contră, un proiect fără precedent de solidaritate susținut de voința popoarele care au abolit războiul între ele și care împărtășesc o dorință de libertate. Aceasta este cu siguranță o poveste care merită spusă și apărată.
Pentru a reconstrui Europa este vital să-i reconstruim istoria. Pare crucial ca acestei experiențe europene fragile și unice să i se confere un înțeles mai profund. Prin contemplarea amintirilor noastre divizate și prin implicarea în forme reînnoite de lucru cu „amintirea împărtășită”, noi credem că este posibil să spui povestea unei Europe care se luptă împotriva tuturor sorților pentru a construi un nou gen de relație cu ea însăși - și cu restul lumii.
Articol de Thomas Serrier și Stephane Michonneau (istorici francezi), The Guardian (traducere Rador)
Peste 100 de alți istorici europeni și-au adăugat semnătura textului
11
3
