Cel puțin cinci persoane, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost ucise, iar 13 sunt rănite, după ce un sud-coreean a dat foc unui apartament iar apoi i-a atacat cu cuțitul pe cei care fugeau pe scara blocului, potrivit presei coreene.

Incendiu intr-un bloc din Coreea de SudFoto: Captura YouTube

Bilanțul morților ar putea crește pentru că mai mulți răniți sunt în stare critică, scrie Korean Times.

Incidentul a avut loc la ora 04.30 dimineața în provincia Jinju. Potrivit martorilor, după ce a dat foc apartamentului, atacatorul, în vârstă de 42 de ani, identificat după numele de familie An, a început să strive ”Incendiu!”.

După ce a fost arestat, e a declarat că era furios din cauză că nu și-a primit ajutoarele sociale pe mai multe luni.