Prima tranșă de ajutoare umanitare din partea Crucii Roșii a ajuns marți în Venezuela, iar oficialii organizației internaționale au făcut apel la toate părțile implicate în criza din această țară să nu politizeze această operațiune, informează Mediafax citând Al Jazeera.

Magazin din VenezuelaFoto: Agerpres/EPA

Ajutoarele umanitare constau în mare parte în alimente și medicamente necesare populației Venezuelei, țară aflată într-o criză umanitară majoră, însă negată de președintele Nicolas Maduro.

Reprezentanții organizației umanitare au făcut apel la clasa politică din Venezuela să nu se folosească de această acțiune pentru a obține avantaje în lupta politică internă. „Ajutoarele vor fi distribuite în conformitate cu principiile fundamentale ale organizației noastre, neutralitatea, imparțialitatea și independența. Nu permiteți politizarea aceste reușite!”, a declarat Mario Villarroel, președintele Crucii Roșii din Venezuela.

În luna martie, Statele Unite au anunțat că ar putea continua să livreze ajutoare umanitare în Venezuela prin intermediul acestei organizații. Nicolas Maduro a ordonat închiderea granițelor pentru a împiedica intrarea ajutoarelor americane în țară, susținând că după primirea lor, Statele Unite ar fi urmat să desfășoare o acțiune militară în Venezuela.

Aproximativ 7 milioane de locuitori ai Venezuelei (24% din populație) au nevoie disperată de ajutoare umanitare, potrivit unui raport al Națiunilor Unite care arată că malnutriția și cazurile de boli severe sunt în creștere pe fondul scăderii condițiilor de trai.