Matteo Salvini: Toți polițiștii italieni vor avea pistoale electrice din iunie

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 14 aprilie 2019, 21:55 Actualitate | Internaţional


Matteo Salvini
Foto: Facebook
Utilizarea pistoalelor electrice de către forţele de poliţie, testată în 12 oraşe italiene începând de anul trecut, va fi generalizată în toată ţara în luna iunie, a anunţat duminică ministrul de interne Matteo Salvini, potrivit Agerpres.

"Începând din iunie, pistolul electric va intra în vigoare", a declarat ministrul în cursul unei reuniuni a partidului său, Liga (extrema dreaptă).

O experimentare a acestui tip de armă fusese lansată în septembrie la Milano, Napoli, Torino, Bologna, Florenţa, Palermo, Catania, Padova, Caserta, Reggio Emilia, Brindisi şi Genova, au precizat surse din minister.

De altfel, sâmbătă, un poliţist a folosit un pistol de tip Taser în capitala Liguriei (nord-vest) împotriva unui tunisian care a încercat să scape de o expulzare. Potrivit surselor ministeriale, a fost suficient ca raza luminoasă a pistolului să se îndrepte în direcţia acestuia, fără ca măcar să se recurgă la descărcarea electrică, pentru a-l opri pe bărbat şi a-l conduce spre nava care urma să-l transporte în Tunisia.

Din septembrie până în februarie, serviciile de poliţie care participau la experiment au informat despre 48 de incidente în cursul cărora pistolul electric a fost decisiv. "Şi în majoritatea cazurilor a fost suficient să se ameninţe cu utilizarea lui pentru a rezolva situaţia", conform aceloraşi surse.

Adoptate în 100 de ţări, aceste pistoale cu impuls electric au scopul de a limita cazurile de utilizare a armelor de foc.

Dar ele au fost catalogate drept instrumente de tortură de ONU şi, potrivit Amnesty International, ele au făcut peste 1.000 de morţi, în special prin stop cardiac, în SUA şi în Canada, unde sunt utilizate de aproape 20 de ani. În 90% din cazuri, victimele nu erau înarmate, potrivit AFP.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















903 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version