Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, este închis la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, instituție corecțională cunoscut informal drept închisoarea "Guantanamo a Marii Britanii", a spus Vaughan Smith, un apropiat al lui Assange. potrivit Bloomberg, citată de Mediafax.

Arestare AssangeFoto: Captura video

Smith a declarat vineri că Assange a fost transportat la Belmarsh imediat după ce o instanță din Westminster a decis plasarea acestuia în arest preventiv.

Penitenciarul Belmarsh, aflat în sud-estul Londra, a găzduit de-a lungul ultimilor ani o serie de deținuți periculoși, inclusiv predicatorul islamic Abu Qatada, considerat la un moment dat drept "mâna dreapta a lui Osama bin Laden în Europa".

Julian Assange a beneficiat de azil politic în Ambasada Ecuadorului la Londra începând din 2012, pentru a evita arestarea și extrădarea în Suedia, de unde riscă să fie transferat în SUA.

Procurorii americani au reactivat o inculpare care îl vizează pe Julian Assange imediat după ce acesta a fost evacuat joi din Ambasada Ecuadorului de la Londra, fiind arestat de autoritățile britanice.

Fondatorul WikiLeaks se teme să fie extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente clasificate ale autorităților americane privind conflictele din Afganistan și Irak.