Președintele SUA, Donald Trump, a salutat decizia Curții Penale Internaționale de respingere a cererii de anchetarea a unor presupuse crime de război comise de forțele americane în Afganistan, instituția motivând că șansele finalizării cu succes a unei investigații sunt "extrem de limitate", relatează Mediafax.

Donald TrumpFoto: Flikr

Judecătorii de la instanța internațională au afirmat că, deși există o bază rezonabilă pentru a considera că au avut loc crime, șansele finalizării cu succes a unei investigații sunt "extrem de limitate", având în vedere și lipsa cooperării din partea autorităților relevante, informează agenția de știri Dpa.

Mai mult, magistrații au mai explicat că "în această etapă, o anchetă privind situația din Afganistan nu ar servi intereselor justiției".

Cu o săptămâna înainte de această decizie, secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a confirmat faptul că Washingtonul a revocat viza procurorului Fatou Bensouda, care instrumenta ancheta în acest caz.

Activiștii pentru drepturile omului s-au declarat uimiți de decizia instanței. Organizația Amnesty International a comunicat că această decizie reprezintă o "abandonare șocantă a victimelor" și va "șubrezi și mai mult credibilitatea instanței".

Pe de altă parte, președintele american Donald Trump a afirmat că decizia instanței este "o victorie internațională majoră, nu numai pentru patrioți, ci și pentru lege".

Trump a avertizat instanța că "orice încercare de a viza personal american, israelian sau aliat pentru urmărire penală va primi un răspuns rapid și viguros".