Îndată ce a trecut euforia victoriei, viaţa reală a bătut marţi la uşa primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu. Din cauza alegerilor, primul-ministru îi solicitase procurorului general, Avichai Mandelblit, să "îngheţe" procedurile referitoare la el în cele trei cazuri de corupţie în care este implicat, scrie Folha, citat de Rador.

Benjamin NetanyahuFoto: Captura YouTube

Dar avocaţii lui Netanyahu au fost chemaţi de Mandelblit pentru a li se înmâna oficial joi (11 aprilie) dovezile în aceste cazuri, pentru a pregăti apărarea primului-ministru.

Potrivit analiştilor, decizia finală a procurorului ar putea surveni peste un an.

Chiar şi după ce a fost pus sub acuzare, Netanyahu nu este obligat să demisioneze - numai dacă va fi condamnat. Dar nu există vreo îndoială, în momentul în care Mandelblit va anunţa acuzaţiile, primului-ministru îi va fi greu să rămână în funcţie.

De aceea, parlamentarul Miki Zohar, din Likud, a solicitat miercuri ca Procuratura "să-şi vină în fire" şi să abandoneze planurile de a-l judeca pe primul-ministru. Potrivit acestuia, poporul i-a acordat un vot de încredere lui Netanyahu, alegându-l pentru a 5-a oară.

"Oamenii sunt suverani şi au votat pentru rămânerea primului-ministru la putere. Ei au decis că aceste cazuri [în care este implicat Netanyahu] nu sunt de natură penală", a declarat Zohar.

În interviuri recente, Netanyahu a insistat asupra faptului că intenţionează să-l determine pe procurorul general să renunţe la punerea sa sub acuzare.

Dar în urma victoriei şi a consolidării partidului său, primul-ministru ar putea încerca alt gen de subterfugiu pentru a evita legea. Unul dintre ele este aprobarea unei legislaţii controversate, care i-ar oferi imunitate câtă vreme este în funcţie, aşa-numita "Lege Franceză".

"Noul guvern al lui Netanyahu va avea două obiective principale: să scape de acuzaţii şi să anexeze aşezările Israelului, în colaborare cu administraţia Trump. Acest fapt poate fi sintetizat drept 'imunitate în schimbul suveranităţii'", afirmă Aluff Ben, editorialist al cotidianului "Haaretz", referindu-se la o posibilă negociere cu partidele de extremă-dreapta care propovăduiesc anexarea Cisiordaniei.

Există deja o lege conform căreia parlamentarii pot acorda imunitate unuia dintre ei în cazul în care majoritatea este convinsă de faptul că inculpatul a fost tratat incorect. Dar nu toate partidele s-au angajat să aprobe un asemenea tip de imunitate.

Cele trei anchete penale în care Netanyahu este suspect au fost supranumite cazurile 1000, 2000 şi 4000. Cel dintâi cuprinde acuzaţii conform cărora primul-ministru a primit 132.000 de dolari (505.000 reali) sub formă de cadouri din partea unor prieteni oameni de afaceri, inclusiv trabucuri şi băuturi alcoolice, în schimbul unor avantaje.

Cazul 2000 se referă la schimbul de favoruri cu patronul cotidianului "Yedioth Aharonoth" pentru a i se oferi o acoperire jurnalistică mai blândă.

În cazul 4000, el este acuzat că a patronat legislaţia care oferă avantaje companiei de telecomunicaţii Bezeq în schimbul acoperirii pozitive pe site-ul de ştiri al proprietarului companiei, Walla News.

În cazul în care decizia procurorului va cuprinde acuzaţia de luare de mită - şi nu doar de înşelare a încrederii sau infracţiuni mai mici -, colegii săi de partid îi pot cere demisia în favoarea altui prim-ministru din Likud sau pot convoca noi alegeri.

Pe acest fapt se bazează Albastru şi Alb, partidul clasat pe poziţia a doua în alegeri. "Vom face amară viaţa coaliţiei. Nu vom lăsa la o parte aceste chestiuni juridice", a declarat Yair Lapid, unul dintre lideri.