Greg Craig, un fost consilier juridic în cadrul Administrației Barack Obama, a fost pus sub acuzare pentru că ar fi mințit în legătură cu activitatea desfășurată în favoarea autorităților din Ucraina, în 2012, acest caz fiind disjuns din ancheta procurorului Robert Mueller privind ingerințele ruse, potrivit Mediafax.

Robert Mueller, la BucurestiFoto: Agerpres

Fostul oficial, în vârstă de 74 de ani, este acuzat de fals în declarații și încălcarea legislației privind lobby-ul, și riscă să fie condamnat la până la 10 ani de închisoare, informează site-ul cotidianului The Chicago Tribune.

Potrivit procurorilor, Craig a mințit Departamentul Justiției în legătură cu un raport, întocmit în 2012, cu scopul de a justifica urmărirea penală a Iuliei Timoșenko, o adversară politică a președintelui ucrainean de la acel moment, Viktor Ianukovici.

Casa de avocatură Skadden, Arps, Slate, Meagher & Flom LLP, în cadrul căreia Craig era partener, a întocmit un raport pe această temă, la cererea lui Paul Manafort, fost manager de campanie al lui Donald Trump, care a fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare pentru încălcarea legislației privind lobby-ul și infracțiuni financiare.

Raportul, care ar fi trebuit să ofere o perspectivă obiectivă a cazului Timoșenko, a fost de fapt folosit de Administrația prorusă a președintelui Ianukovici pentru a justifica arestarea preventivă a Iuliei Timoșenko, condamnată ulterior la șapte ani de închisoare pentru corupție.