Deputații ruși au adoptat joi controversata lege care vizează crearea în Rusia a unui "internet suveran", izolat de marile servere mondiale, denunțat de critici drept o nouă modalitate a Kremlinului de a întări controlul asupra rețelelor sociale, scrie AFP.

KremlinFoto: Agerpres

Deși Kremlinul respinge orice intenție de a ridica echivalentul rusesc al "Marelui zid informatic" chinezesc, mii de manifestanți au denunțat săptămâna trecută legea, pe străzi, acuzând o "cenzură" asupra internetului rusesc.

Proiectul a fost adoptat în a doua lectură cu 320 de voturi pentru și 15 împotrivă. Urmează o a treia lectură, în Senat - ceea ce în general este o formalitate - înainte de a fi promulgat de Vladimir Putin.

Intrarea în vigoare este prevăzută în 1 noiembrie.

Textul prevede funcționarea site-urilor rusești fără servere străine.

Concret, legea prevede crearea unei infrastructuri care să permită asigurarea funcționării internetului rusesc în cazul imposibilității operatorilor ruși de a se conecta la servere internet străine.

Furnizorii ruși de acces la internet vor trebui să asigure funcționarea de "modalități tehnice" care să permită un "control centralizat al traficului" pentru a putea contracarare eventuale amenințări.

Proiectul votat joi prevede ca o parte a controlului acestor măsuri să revină guvernului și serviciilor de securitate (FSB), și nu agenției de control a telecomunicațiilor și mediei rusești (Roskomnadzor), așa cum se prevedea inițial.

Autoritățile rusești nu au încetat în ultimii ani să accentueze controlul asupra rețelei naționale de internet, blocând conținut și site-uri ale opoziției, precum și servicii care au refuzat să coopereze cu ele, precum platforma video Dailymotion, rețeaua socială LinkedIn și mesageria Telegram.

La începutul lui martie, mii de persoane au manifestat în Rusia împotriva acestui proiect de lege pe care îl acuză de cenzură și tentativă de izolare a țării de restul lumii.

Potrivit site-ului de știri RBK, crearea unui internet suveran în Rusia ar costa 30 de miliarde de ruble (413 milioane euro).