Vasele de atac şi de recunoaştere ale Flotei ruse a Mării Negre, precum şi sistemele de rachete de coastă au intrat pe indicativul 'la datorie', în contextul exerciţiului NATO la Marea Neagră, potrivit Centrului Naţional de Control al Apărării din cadrul Ministerului Apărării. Flota Mării Negre efectuează un pachet de măsuri pentru a monitoriza navele NATO pentru reacţia rapidă la situații de urgenţă, a spus centrul.

Exercitiu militar naval NATO in Marea NeagraFoto: NATO

"Navele de recunoaştere şi, de asemenea, grupurile navale de atac, sistemele de rachete de coastă Bastion şi Bal şi aeronavele Marinei sunt la datorie", a adăugat centrul. Exerciţiul Sea Shield-2019 al NATO a început luni, în sud-vestul Mării Negre, cu nave şi aeronave din SUA, Bulgaria, Grecia, Canada, Olanda, România şi Turcia, în cooperare cu forţele armatelor georgiană şi ucraineană, relatează TASS și Russia Today, preluate de Rador.

Cel mai activ punct de pe harta operațiunilor NATO în aceste zile este Marea Neagră. Forțele Navale Române organizează cel mai amplu exercițiu militar al alianței de pe flancul sud-estic - SEA SHIELD 19. Peste 2.000 de militari, 20 de nave de luptă, elicoptere și avioane de vânătoare - o desfășurare de forțe care a pus Rusia pe jar și a determinat-o să se mobilizeze cu nave și sisteme de rachetă în Marea Neagră. HotNews.ro a fost în largul Mării Negre și a surprins imagini inedite cu și de pe navele de război ale României și aliaților.