În privinţa Brexitului este cel mai rigid dintre toţi, alături de spanioli şi de belgieni. Președintele francez Emmanuel Macron s-a distins în această fază prin severitatea cu care răspunde la cererile continue și deseori confuze de amânare ale britanicilor. Ca şi cum ar vrea să arate că nu se teme un Brexit dur. Mass-media de peste ocean, Financial Times mai ales, au mers atât de departe încât l-au comparat cu Charles De Gaulle, care în 1963 s-a împotrivit intrării Regatului Unit în CEE, reamintind de relația istorică - dar în realitate, mai ales în ultimul secol - de rivalitatea dintre Paris și Londra. Dar de ce atât de multă intransigență? , se înreabă Il Sole, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Răspunsul nu este simplu. Franţa, împreună cu Irlanda, riscă să fie una dintre economiile cele mai afectate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Relațiile sunt foarte strânse, împreună cu partenerul său Parisul se bucură de un excedent comercial pe care nu-l împărtăşeşte cu multe alte țări (economia este într-un deficit cronic). Tranziţia de la un regim de liberă circulație la unul "vamal" riscă şi ea - în special în cazul unui Brexit fără acord - să blocheze temporar întreaga parte de nord a țării: astfel încât Calais și alte câteva porturi de pe Canal ar putea deveni un gât de sticlă extrem de îngust. Asta în ciuda tuturor pregătirilor și a tuturor măsurilor de precauție luate de guvern în lumina simulărilor catastrofale.

Brexitul, "prea" aproape de votul european

Un prim motiv al acestei intransigențe se află chiar aici, în haosul, probabil, inevitabil în orice caz, al tranziției. Macron are toate interesele să evite acest lucru chiar înainte de alegerile europene, programate pentru 26 mai. Nu este în interesul său - și poate că nu este în interesul unei formări sănătoase a consensului popular, eliberat de elementele emoționale tranzitorii - să-i scoată la vot pe francezi în timp ce situația traficului devine temporar nesustenabilă într-o regiune mai puțin norocoasă decât altele și foarte apropiată de dreapta formaţiunii Adunării (ex Frontul) Naţionale. Cine poate uita că protestul Vestelor galbene a izbucnit în jurul temei automobilului: benzină scumpă, costurile de revizie, noi limite de viteză? ...

Consensul lui Macron

Acesta este motivul pentru care Macron a insistat mult pe 22 martie pentru ieşirea cu acord în data de 7 mai, în timp ce Consiliul UE a optat pentru cea din 22 mai, care este foarte apropiată de ziua alegerilor (programate în Franța pentru data de 26 mai). Dacă parlamentul londonez ar fi aprobat acordul semnat cu Michel Barnier, Macron ar fi avut cu siguranță probleme de consens în fața inevitabilelor obstacole vamale din primele zile. În prezent, partidul său se bucură în sondaje de un procent de 23% - fiind destul de stabil.

Chestiunea electorală este și mai complexă, deoarece Macron a respins şi sugestia președintelui Consiliului UE, Donal Tusk, privind o prelungire flexibilă de un an a Brexitului. Chiar dacă această soluție i-ar fi permis președintelui francez să facă faţă problemelor inerente noului regim după votul european. Cu toate acestea, nu se poate crede că Macron dorește să folosească dificultățile Marii Britanii - care vor apărea efectiv pe termen mediu - pentru campania sa electorală, în întregime proeuropeană. Altceva este în joc.

O amânare mai mare a Brexitului ar impune Marii Britanii să participe la alegeri, iar cele 73 de locuri destinate Londrei nu vor putea fi redistribuite. În cazul unui Brexit înainte de alegeri, Franța ar obţine alte cinci locuri (79 în total), la fel ca Spania, iar Italia și Olanda ar primi trei, Irlanda două și Polonia, România, Suedia, Austria, Danemarca, Finlanda, Slovacia, Croația și Estonia câte unul (celelalte, inclusiv Germania, vor rămâne la nivelul anului 2014). Redistribuirea este o "pârghie" importantă pentru voturile franceze (și spaniole).

Macron ca un ac de echilibru al balanţei

Chiar dacă sistemul electoral este proporțional - pentru alegerile legislative din Franța, pe de altă parte, este prevăzut unul uninominal - partidul lui Macron, La République en Marche (LREM), dorește să aibă o prezență importantă în Parlamentul European, poate mai mult de cei 24 de deputați obținuţi de Fn în 2014 cu 24% din voturi; situaţie în care chiar și un loc mai mult poate fi important. Într-un moment în care forțele tradiționale, socialiste și populare sunt într-o perioadă mai puţin benefică - chiar dacă foarte probabil nu vom asista la avalanșa populistă pe care o așteaptă euroscepticii - rolul LREM ca "ac de echilibru" sau mai bine zis ca "aliat necesar" ar putea deveni decisiv, deși limitat în sfera de competență a Parlamentului European.

Ambiţiile europene ale francezilor

Franța, în mozaicul instituțiilor și birourilor europene, este foarte ambițioasă. Nu este niciun mister că Parisul vrea președinția Comisiei sau pe cea a BCE ( preferabil Comisia, avându-l deja pe candidatul "natural" Michel Barnier, negociatorul Brexitului).

Franţa şi exportul energetic

Prin urmare, strategia lui Macron este una pe termen scurt. Parisul, într-un orizont de timp mai lung, nu are de ce să se teamă de Brexit. Relațiile cu Londra sunt solide și, în limitele (extrem de mici) în care se poate adopta o logică mercantilistă, Marea Britanie are mai multă nevoie de Franța decât are Franța nevoie de Marea Britanie. Regatul Unit - pentru a da un singur exemplu - are nevoie de importurile de energie din Franța, în special în timpul iernii.