Câteva mii de susținători ai fostului președinte al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, au protestat duminică în apropierea închisorii din Curitiba în care acesta se află de un an și au solicitat eliberarea sa, scrie Mediafax, citând France 24.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-o scrisoare prezentată în cadrul protestului de către președintele Partidului Muncitorilor, Gleisi Hoffmann, fostul șef de stat susține că acuzațiile de corupție în baza cărora a fost condamnat la închisoare sunt „nedrepte” și ar fi fost fabricate pentru a-l împiedica să câștige un nou mandat în fruntea țării.

Manifestanții au solicitat eliberarea fostului președinte și au protestat față de actualul șef de stat, Jair Bolsonaro.

Potrivit organizatorilor, la eveniment ar fi participat 10.000 de persoane, însă Poliția Federală a estimat numărul manifestanților la 3.000 - 5.000.

Jose Inacio Lula da Silva, președinte al Braziliei în perioada 2003-2010, a fost condamnat pentru corupție și spălare de bani într-un dosar referitor la devalizarea companiei petroliere de stat, Petrobras. El a fost condamnat la 12 ani de închisoare și riscă să primească o pedeapsă de încă 12 ani dacă vor fi confirmate și alte acuzații de corupție care îi sunt aduse