El Periodico: NATO își consolidează prezența la Marea Neagră pentru a contracara Rusia

de S.A.     HotNews.ro
Luni, 8 aprilie 2019, 0:10 Actualitate | Internaţional


Exercitiu militar naval NATO in Marea Neagra
Foto: NATO
NATO a încercat să strângă rândurile pentru a arăta o alianţă unită împotriva Rusiei și a altor amenințări emergente, în ciuda diferențelor care au apărut între unii dintre membrii săi în cadrul reuniunii ministeriale care a avut loc la Washington pentru aniversarea celor 70 de ani ai organizației, scrie El Periodico citat de Rador.

Secretarul general, Jens Stoltenberg, a acuzat din nou Rusia de încălcarea tratatului Range Nuclear Forces (INF), care a servit din 1987 Washingtonului și Moscovei pentru a elimina o parte din arsenalele lor nucleare, și a spus că NATO se pregătește să ia măsuri în cazul în care presupusele încălcări rusești persistă. "Li s-a scurs timpul", a avertizat Stoltenberg. "Rusia a făcut din lume un loc mai periculos", a adăugat el. Secretarul de stat, Mike Pompeo, a acuzat Moscova de menținerea unei "politici imperialiste" și de dorința de a sparge Alianța.

Pentru moment, cele 29 de țări ale Alianței Atlantice au convenit să-și consolideze prezența militară în Marea Neagră. Stoltenberg a anunțat un pachet de măsuri de intensificare a cooperării cu Georgia și Ucraina, țări în care Rusia a intervenit în ultimii ani pentru a stopa apropierea de NATO și de Uniunea Europeană. El a vorbit despre programe de formare pentru marina celor două țări, o creștere a patrulelor în Marea Neagră și inițiative de schimb de informații. În același timp, a semnalat că Alianța nu intenționează să instaleze rachete nucleare terestre în Europa pentru a răspunde "încălcărilor" ruseşti ale tratatului INF.

În ultimele zile, ţări precum Grecia au susținut că acordă prioritate dialogului, dar preocuparea pentru atitudinea din ce în ce mai asertivă a Moscovei dincolo de granițele sale este evidentă. NATO este deosebit de îngrijorată de acordul Rusiei cu Turcia pentru a-i vinde acesteia din urmă un sistem antirachetă S-400, care în ochii NATO ar putea compromite informații valoroase despre apărarea alianței.

"Turcia trebuie să aleagă", a declarat, miercuri, vicepreședintele american Mike Pence. "Vrea să rămână parte din cea mai reușită alianță militară din istoria lumii sau vrea să rişte securitatea acestei alianțe, luând decizii nesăbuite care îți subminează integritatea?" Turcia are cea mai mare armată din NATO și este un aliat-cheie în organigrama sa, dar relația sa cu Statele Unite nu traversează cel mai bun moment.

De-a lungul deceniilor, Alianța a încetat să mai fie o organizație axată exclusiv pe contracararea Rusiei în Europa pentru a-şi extinde câmpul de acţiune la Marea Mediterană, Orientul Apropiat şi în alte regiuni ale planetei. Un spațiu de acţiune din ce în ce mai mare care începe să ia în considerare și China. "Trebuie să ne adaptăm alianța pentru a face față amenințărilor emergente. Fie că este vorba despre agresiunea rusă, imigrația necontrolată, atacurile cibernetice, amenințările la adresa securității energetice sau concurența strategică chineză, inclusiv tehnologia 5G", a declarat șeful diplomației americane, Mike Pompeo.

Washingtonul își presează aliații pentru a împiedica companiile chineze de tehnologie să preia conducerea în instalarea rețelelor 5G, în special compania Huawei. "Pentru prima dată, China a fost un subiect la masa discuţiilor, am vorbit mult", a declarat ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell. "Ea nu este un rival militar, ci o putere asertivă, iar NATO intenţionează să facă față provocării", a adăugat ministrul socialist.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1388 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version