VIDEO Criza locuințelor și chiriilor în Germania – la Berlin se organizează referendum pe tema exproprierii

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Duminică, 7 aprilie 2019, 17:42 Actualitate | Internaţional


Demonstratii pentru locuinte, la Berlin
Foto: Captura YouTube
Zeci de mii de oameni au ieșit sâmbătă la proteste de stradă în Germania, pentru găsirea unei soluții „de locuit“. În această tot mai acută problemă, a crizei de locuințe și a chiriilor nerușinate din marile orașe germane, președintele grupului parlamentar al Verzilor din Bundestagul german, Robert Habeck, nu exclude varianta exproprierilor. Într-un interviu acordat publicației Die Welt, el spune: „La o adică, trebuie să urmeze exproprierea“.

Soluția sugerată de el este asemănătoare celei aplicate în construcția de autostrăzi, cu achiziționarea de către municipalități, la un preț rezonabil, a terenurilor virane, pe care apoi să se construiască locuințe sociale.

Habeck s-a pronunțat pentru o mai mare implicare a statului, împotriva speculatorilor de teren. „Legea fundamentală prevede astfel de exproprieri, în mod expres pentru binele public. Ar fi absurd dacă am aplica-o doar pentru a construi noi autostrăzi, neluând însă măsuri împotriva acutei lipse de locuințe“, a adăugat el.

Referendum

La Berlin, potrivit organizatorilor protestelor din 6 aprilie, au participat cca 40.000 de persoane. Observatorii evaluează prezența la 20.000. Proteste au avut loc și la München, Köln, Dresda, Leipzig, Hanovra și Göttingen.

La miezul nopții, în capitala Germaniei a fost inițiat referendumul privitor la exproprieri care să vizeze marile concerne imobiliare. Unul dintre acestea este, de exemplu, Deutsche Wohnen, care posedă la Berlin 112.000 de locuințe. Inițiatorii cer ca exproprierile să se aplice investitorilor cu mai mult de 3.000 de locuințe, iar Berlinul să le cumpere, în mod forțat.
Senatul berlinez apreciază că această mișcare ar costa municipalitatea în jur de 30 miliarde euro. Berlinul este oricum extrem de îndatorat, așa că banii vor proveni din așa-numita „compensare financiară între landuri” (Länderfinanzausgleich). Prin urmare, sunt vizați contribuabili la buget, la nivel federal.

Avertizări

Patronatele și unii politicieni au avertizat, anterior , împotriva exproprierilor. Liderul social-democraților, Andrea Nahles, a declarat pentru Bild am Sonntag, că, în loc de exproprieri, SPD vrea „plafonarea chiriilor și învestirea banilor disponibili în spațiu de locuit la preț accesibil, astfel încât să poată fi generate mai multe locuințe”.

La congresul liberalilor din Duisburg, în Renania de Nord-Westfalia, președintele FDP, Christian Lindner, a declarat: „Prin exproprieri nu se creează niciun apartament nou". În opinia lui, această măsură ar avea doar efectul de a speria investitorii privați, care ar intenționa să construiască noi locuințe.

Ministrul federal al construcțiilor, Horst Seehofer, consideră această temă drept „chestiunea socială a epocii noastre“. În ciuda unei creșteri considerabile a activității în construcții, situația pieței imobiliare, în regiunile puternice din punct de vedere economic, rămâne puternic tensionată, a declarat politicianul CSU, pentru Bild am Sonntag. Cu toate acestea, guvernul federal a contracarat deja fenomenul, prin măsuri precum „banii de construcții pentru copii“ (Baukindergeld).

Colegul sau de partid, Alexander Dobrindt, fost ministru al transporturilor, este însă mai radical. El consideră referendumul de la Berlin „un pericol pentru pacea socială din Germania“. El a declarat presei din Augsburg că „locuințele reprezintă noua problemă socială, căreia însă nu i se poate răspunde în mod socialist“, după motto-ul „expropriați, în loc să construiți“. În contrapondere, el propune „o nouă ofensivă a construcțiilor, la Berlin”.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















19010 vizualizari

  • -3 (39 voturi)    
    Expropriere fortata? Sa fie primita (Duminică, 7 aprilie 2019, 18:16)

    Fides [utilizator]

    Suna a comunism fortat, sa luam de bogati sa dam la popor. Parca era vorba ca in tarile evoluate oamenii nu mai vor proprietari - a apus deja curentul ala de sharing?
    • +9 (19 voturi)    
      Mare tantalau esti (Duminică, 7 aprilie 2019, 20:01)

      John_english [utilizator] i-a raspuns lui Fides

      Toate terenurile au un proprietar care nu este întotdeauna statul.

      Oriunde in lume sunt exproprieri pt ca nu este o alta solutie si oamenilor li se ofera bani sau proprietati mai bune. In România comunista proprietățile se confiscau.

      In comunism e sharing, in tarile evoluate in special in US cineva s-ar putea să-ți găurească tzeasta dacă ai curaj sa calci pământul lui.
      • +6 (6 voturi)    
        nu era confiscare nici in perioada (Luni, 8 aprilie 2019, 11:47)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui John_english

        comunista....doar ca te evacuau din vila cu 2 etaje proprietate personala si te lasau sa stai cativa ani cu chirie, la ultimul etaj. Pa parter si etajul I bagau activisti de partid sau tineri muncitori casatoriti...te intelegeai cu ei dupa cum iti era norocul: unii, mai cu carte, intelegeau ca tu esti fostul proprietar, si te tratau cu respect, altii mai betivi si mai recalcitranti te tratau cu fundul. Dupa alti ani, daca casa era demolata sa se faca bloc sau sosea, erai mutat in mod automat cu chirie la 2 camere in Crangasi.
        Asa ca, din vila cu parter si e etaje in Unirii, ajungeai la 2 camere in Crangasi cu chirie.
      • 0 (0 voturi)    
        Johny Johny Yes Papa (Marţi, 9 aprilie 2019, 15:56)

        Fides [utilizator] i-a raspuns lui John_english

        Eu cred ca tu nu stii sa faci diferenta intre ironie si sarcasm.
        P.S. Nu doar in SUA sunt legi vizavi de dreptul de proprietate. Si in UE legislatia este buna.
    • +1 (11 voturi)    
      Proprietati ale oligarhilor rusi, arabi si chinezi (Duminică, 7 aprilie 2019, 23:55)

      FMM Dragnea [utilizator] i-a raspuns lui Fides

      Majoritatea actionarilor in aceste companii sunt investitori straini. Prin expropierea acestora, guvernul german face o inteligenta miscare de a le confisca banii introdusi in tara.
      E cam si momentul, prin Franta, Germania, Austria, deja tinerii sunt scandalizati, deoarece nu isi permit o locuinta decenta nici in a o inchiria. Pe de alta parte, rusii vin cu valizele cu bani si cumpara tot ce misca, sperand ca statul german le va garanta investitia. Nimic mai fals.
    • +2 (6 voturi)    
      Democratie prost inteleasa.. (Luni, 8 aprilie 2019, 14:56)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Fides

      Proprietarii sunt despagubiti la valoarea pietei.
      Ideea ca poti sa faci ce vrei in societate doar pentru ca "e democratie, dom'le!.. esti comunist?", desi gresita, este adanc inradacinata in mentalul romanesc post-decembrist. Lipsa de educatie civica este evidenta (pe langa faptul ca, teoretic, comunismul este tot o forma de democratie).
      In cazul de fata este evident in interesul societatii germane sa reduca presiunea imobiliara prin aceste exproprieri. Probabil ca pe viitor ar putea fi evitate daca statul ar obliga autoritatile locale prin lege sa pastreze o anumita proportie de terenuri exclusiv pentru constructia de locuinte accesibile tuturor locuitorilor.
  • +14 (44 voturi)    
    hahahaha (Duminică, 7 aprilie 2019, 18:19)

    john70 [utilizator]

    Cretiniii astia din Vest trec la comunism fara nici un picior de soldat sovietic pe teritoriul lor.
    Nimeni nu spune ca aceasta criza a chiriilor este cauzata de imigratia masiva. Daca cresti artificial cererea cu mult mai mult decat oferta, e logic sa creasca chiria. Daca incerci sa controlezi pretul chiriilor, atunci se reduce spatiul de locuit disponibil.
    Solutia pe termen scurt e simpla: sa inchida robinetul imigratiei masive si sa-i deporteze pe toti imigrantii care stau pe ajutor social sau au cazier.
    Solutia pe termen lung: politici de incurajare a familiei si de crestere a natalitatii germane care sa elimine pretextul pentru aducerea de imigranti.
    • -1 (23 voturi)    
      Razi degeaba, (Duminică, 7 aprilie 2019, 19:44)

      SCRAMBLED [utilizator] i-a raspuns lui john70

      Populatia Berlinului : aprox. 4 milioane.
      Imigranti in Germania dupa 2015: aprox. 750.000.
      Imigrantii s-au raspandit in toate orasele mari ale Germaniei, nu in Berlin in mod special.
      Probleme Berlinului vin de la suprapopularea Capitalei prin mutarea de la Bonn la Berlin.
      Foarte multe institutii isi au acum sediul in Berlin.

      Solutia ta john70 nu are legatura cu problema suprapopularii Berlinului. Ea nu are de fapt nici o legatura cu realitatea. Am decretat.
      • +2 (16 voturi)    
        Berlin e al doilea oras turcesc ca si populatie (Duminică, 7 aprilie 2019, 23:56)

        FMM Dragnea [utilizator] i-a raspuns lui SCRAMBLED

        Din lume, dupa Istanbul.
        Nu este o gluma.
    • -1 (25 voturi)    
      Si mai incet cu "cretinii" (Duminică, 7 aprilie 2019, 19:46)

      SCRAMBLED [utilizator] i-a raspuns lui john70

      Ai stbilit tu, desteptule, ca vesticii sunt cretini...
      Esti varza. Habarnamist de clasa esti.
    • +5 (15 voturi)    
      BS (Duminică, 7 aprilie 2019, 20:18)

      John_english [utilizator] i-a raspuns lui john70

      Ai auzit pe cineva sa oprească imigrația sau de politici de creștere a natalitatiii in New York, Los Angeles, Londra sau Tokio? De ce oare?
      • -4 (16 voturi)    
        Berlin nu e centru financiar (Duminică, 7 aprilie 2019, 20:51)

        xolv [utilizator] i-a raspuns lui John_english

        sa atraga expati capabili sa plateasca chirii astronomice
        • +8 (12 voturi)    
          Ia vezi si la Seattle US cat e o chirie (Duminică, 7 aprilie 2019, 22:28)

          John_english [utilizator] i-a raspuns lui xolv

          nu e centru financiar si nici acolo nu s-a interzis imigratia.
          • +2 (4 voturi)    
            Si Luxemburg este un centru (Luni, 8 aprilie 2019, 11:49)

            bancher [utilizator] i-a raspuns lui John_english

            UE extrem de scump la chirii (2 camere pleaca de la 1600 euro pe luna), dar nu se pune problema sa se treaca la expropieri , interxicerea imigratiei sau alte masuri comuniste.
    • -1 (7 voturi)    
      capitalismul a ramas fara solutii? (Luni, 8 aprilie 2019, 11:42)

      tarsic [utilizator] i-a raspuns lui john70

      poate de asta se gandesc la socialism. In rest o arzi anti-imigratie aiurea.
    • +3 (3 voturi)    
      hmm (Luni, 8 aprilie 2019, 22:50)

      omul.rau [utilizator] i-a raspuns lui john70

      1. Soldatul sovietic chiar a pus piciorul in Berlin in 1945.

      2. Exproprierea "in interes public" si cu "justa despagubire" nu e o masura comunista. Daca berlinezii ar fi dispusi sa dea 30 mld euro de la bugetul local pentru "justa despagubire" e alta discutie.

      3. In ce priveste strainii din Berlin iata statistica oficiala:

      Data | Populatie | Straini (Auslander)
      --------------|----------------|---------------------------
      31.12.1992 | 3 456 891 | 385 911
      31.12.1993 | 3 461 421 | 406 637
      31.12.1994 | 3 452 284 | 419 202
      31.12.1995 | 3 446 039 | 435 698
      31.12.1996 | 3 428 644 | 444 112
      31.12.1997 | 3 387 901 | 440 247
      31.12.1998 | 3 358 235 | 437 936
      31.12.1999 | 3 340 887 | 437 777
      31.12.2000 | 3 331 232 | 435 117
      31.12.2001 | 3 337 232 | 440 346
      31.12.2002 | 3 336 248 | 442 554
      31.12.2003 | 3 330 242 | 444 027
      31.12.2004 | 3 333 108 | 450 900
      31.12.2005 | 3 339 436 | 460 555
      31.12.2006 | 3 348 805 | 467 683
      31.12.2007 | 3 353 858 | 470 004
      31.12.2008 | 3 362 843 | 470 051
      31.12.2009 | 3 369 672 | 460 187
      31.12.2010 | 3 387 562 | 457 806
      31.12.2011 | 3 427 114 | 478 212
      31.12.2012 | 3 469 621 | 503 945
      31.12.2013 | 3 517 424 | 538 729
      31.12.2014 | 3 562 166 | 573 342
      31.12.2015 | 3 610 156 | 621 075
      31.12.2016 | 3 670 622 | 676 741
      31.12.2017 | 3 711 930 | 711 282
      31.12.2018 | 3 748 148 | 748 472

      sursa
      https://www.statistik-berlin-brandenburg.de/publikationen/stat_berichte/2019/SB_A01-05-00_2018h02_BE.pdf
  • +5 (21 voturi)    
    Comunismul vine ciclic (Duminică, 7 aprilie 2019, 21:13)

    K-Man [utilizator]

    Karl Marx nu a fost Chinez din Tel-Aviv
  • -10 (22 voturi)    
    Merită spus că în Berlinul de Est... (Duminică, 7 aprilie 2019, 21:19)

    Nyk1 [utilizator]

    ...nu existau astfel de probleme. Fiecare primea locuința sa, cu condiția să muncească.
    • +3 (3 voturi)    
      multumim Sputnik, nu ne intereseaza (Luni, 8 aprilie 2019, 14:33)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Ma intreb cum de blocul comunist, ala care avea somaj zero si locuinte moaca la tot poporul a dat faliment si nu Vestul cel capitalist.
      De ce nu a platit RDG-ul americanii sa se retraga sin RFG? ci invers?
      De ce nu i-au invatat ei pe vestici cum se fac locuintele moaca daca erau asa performanti?
    • 0 (0 voturi)    
      iesi afara tovarase (Luni, 8 aprilie 2019, 17:22)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      si mai zi o data!!
  • 0 (18 voturi)    
    lasa (Duminică, 7 aprilie 2019, 23:43)

    martel55 [utilizator]

    ca mai aduce Merkel 2 milioane de rapefugiati si le vor nationaliza autnci, in stil neomarxist
  • +1 (13 voturi)    
    Solutia e simpla (Luni, 8 aprilie 2019, 2:25)

    ctrlm [utilizator]

    Daca nu isi permit sa locuiasca la Berlin, se pot muta in alta parte in Germania. Sau in Europa. Foarte simplu. Nimeni in Londra, New York, etc... nu vorbeste de exproprieri.
    • +3 (3 voturi)    
      Aceeasi solutie (Luni, 8 aprilie 2019, 8:17)

      PowerIon [utilizator] i-a raspuns lui ctrlm

      si pentru Bucuresti. Ne sufocam pe zi ce trece când restul tarii se depopuleaza.
      Inca un motiv pentru grabirea constructiei de autostrazazi.
      • +2 (6 voturi)    
        adica sa imi ia mie apartamentul (Luni, 8 aprilie 2019, 11:50)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui PowerIon

        pe motiv ca am 2, si sa il dea la rromi??!
        pai nu iti e rusine?
        • -1 (1 vot)    
          Doamne fereste (Luni, 8 aprilie 2019, 14:15)

          PowerIon [utilizator] i-a raspuns lui bancher

          Cum sa spun asa ceva? De unde pana unde? Cred ca ai vrut sa razpunzi altcuiva, nu? Ma abtin sa-ti raspund la jignire.
        • +3 (5 voturi)    
          Cred ca ideea era alta (Luni, 8 aprilie 2019, 15:31)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui bancher

          In Germania se pune problema expropierii marilor proprietari de apartamente, care detin fiecare mii de locuinte, le inchiriaza la preturi din ce in ce mai mari si folosesc o parte din profit pentru a controla oferta.
          Practic, este o situatie de oligopol, pentru ca resursa este clar limitata si puterea financiara individuala a nemtilor care cauta sa cumpere sau sa inchirieze o singura locuinta este mult mai mica.

          In Romania exista suficiente terenuri pentru constructia de locuinte noi, deci exproprierile nu sunt necesare. Insa ar fi foarte bine daca statul roman ar continua constructia de locuinte prin ANL, pe care sa le vanda la costuri, fortand piata privata sa se alinieze la preturi si sa faca profit doar daca vine cu noutati peste programul ANL - suprafete individuale mai mari, design mai interesant, spatii si servicii comune etc.
          In plus, stocul de locuinte din Romania depaseste cererea (desi calitatea este net inferioara celor din restul UE), deci se poate usor forta dinamica piete prin cresterea impozitelor pe a 2-a, 3-a, n-shpea locuinta si/sau pentru cele nelocuite. Singura exceptie ar fi Clujul, unde Boc pare sa nu tina pasul in termeni de plan urbanistic.
          Un exemplu de urmat este Viena, care are un plan de dezvoltare urbana foarte inteligent, gandit pe termen lung.
    • 0 (4 voturi)    
      Simple minded.. (Luni, 8 aprilie 2019, 15:03)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui ctrlm

      In Londra exista peste un milion de locuinte in programul de affordable housing, din care ~780.000 sunt social housing, sustinute din fondurile consiliilor locale.
      Nu stiu cum sta treaba la New York, dar unele exemple nu sunt neaprat de urmat. Poate vrei si concediul de maternitate sa fie ca in SUA?.. Adica inexistent..
      • +1 (3 voturi)    
        In New York (Luni, 8 aprilie 2019, 17:25)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        nimic nu e gratis...nu ai locuinta sau nu iti permiti chiriea mergi la un adapost cu negrii. Acolo e gratis, intr-adevar.
  • +4 (8 voturi)    
    Dragi imigranti (Luni, 8 aprilie 2019, 3:50)

    Observatory [utilizator]

    Bărăganul și delta Dunării va așteaptă ,
    Mai bine decât la Berlin, aer curat, te înțeapă gratuit tantzari , poți latră și geme , fără deranj....
    Deci welcome to friendly România !
    • +1 (5 voturi)    
      intre noi fie vorba (Luni, 8 aprilie 2019, 11:51)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      Poti latra si geme in voie si fara deranj si in Buc....ca oricum nu te baga nimeni in seama!
  • -1 (3 voturi)    
    pe bune? (Luni, 8 aprilie 2019, 16:20)

    costinescu [utilizator]

    Dani, fara suparare, de unde ai scos prostia asta ca s-a declansat deja procedura de referendum? de la o declaratie a unui politician? Ce ziare citesti, russia today sau ce? si parca stateai in Germania, nu in rusia, sau te-ai mutat de curand?
    • 0 (0 voturi)    
      Run-ul pt. referndum la Berlin (Luni, 8 aprilie 2019, 19:44)

      rockdani [utilizator] i-a raspuns lui costinescu

      Au fost deja stranse 15.000 de semnaturi, dintre cele 20.000 necesare pentru inaintarea solicitarii de referendum la Berlin, dupa cum relateaza azi, Welt.de.
      https://www.welt.de/politik/deutschland/article191523111/Mieten-in-Berlin-Run-auf-Volksbegehren-zur-Enteignung.html


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version