Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au avertizat, vineri seară, Administraţia Bashar al-Assad să nu utilizeze armament chimic asupra grupurilor insurgente, informează site-ul agenţiei Associated Press citat de Mediafax.

Bashar al-AssadFoto: Agerpres

Într-o declaraţie comună, miniştrii de Externe din cele trei naţiuni au subliniat că utilizarea armelor chimice în trecut de către Siria "nu poate fi contestată".

Cei trei oficiali avertizează că vor exista "acţiuni puternice şi rapide" în cazul producerii vreunui nou atac chimic.

Ţările occidentale au atribuit regimului Bashar al-Assad mai multe atacuri chimice în trecut. Administraţia de la Damasc a negat că ar utiliza arme chimice.