Parlamentul de la Budapesta adoptă o lege care încurajează natalitatea

de MH     HotNews.ro
Marţi, 2 aprilie 2019, 8:52 Actualitate | Internaţional


Viktor Orban
Foto: Flickr
Parlamentul ungar a votat luni o lege prin care urmăreşte să încurajeze familiile să facă mai mulţi copii prin oferirea de împrumuturi fără dobândă şi stimulente fiscale, scrie Agerpres, citând dpa. Când a anunţat această inţiativă în luna februarie, premierul Viktor Orban, cunoscut pentru poziția sa antimigrație, afirma că soluţia pentru natalitatea în scădere din Ungaria este ca familiile să dea naştere mai multor copii, şi nu primirea de imigranţi. ”Avem nevoie de copii unguri”, declara Orban.

Conform noilor măsuri adoptate, anunţate de premierul Viktor Orban în luna februarie, cuplurile căsătorite în care femeia nu a împlinit vârsta de 40 de ani pot primi un împrumut fără dobândă în valoare de 10 milioane de forinţi (35.000 de dolari).

Condiţiile impuse prevăd ca ambii parteneri să aibă un serviciu şi cazier judiciar şi fiscal nepătate.

Rambursarea împrumutului va fi suspendată timp de trei ani de la naşterea primul copil. După al doilea copil, o treime din datorie va fi ştearsă, iar după naşterea unui al treilea copil, întregul împrumut va fi considerat rambursat.

În cazul în care cuplul nu are copii în primii cinci ani, însă, dobânda trebuie plătită retroactiv.

Legea a fost votată nu doar de membrii partidului de guvernământ Fidesz, dar şi de o majoritate clară a opoziţiei.

Când a anunţat această inţiativă în luna februarie, premierul Viktor Orban afirma că soluţia pentru natalitatea în scădere din Ungaria constă în a convinge familiile să dea naştere mai multor copii, şi nu în primirea de imigranţi. Orban este cunoscut pentru criticile sale virulente la adresa valului imigraționist din orientul Mijlociu și Asia. El a mai susținut că dorește menținerea creșterii economice cu două procente peste media UE în următorii ani, în ciuda faptului că este de așteptat ca, la nivel global, ritmul de creștere să încetinească.

În 2016, rata natalităţii în Ungaria era de 1.45 copii/cuplu.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2310 vizualizari

  • -5 (23 voturi)    
    Bravo lor. (Marţi, 2 aprilie 2019, 9:02)

    Lok [utilizator]

    Astfel de poltici sunt foarte prost vazute de UE. Descrise ca fiind populisme si nationalisme grave.
    • +6 (18 voturi)    
      Este pe langa. (Marţi, 2 aprilie 2019, 10:50)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Si te mai si dai mare.
      • -6 (16 voturi)    
        De ce e pe lângă? (Marţi, 2 aprilie 2019, 12:56)

        Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

        Explică!

        Exact așa e. UE are nevoie de migranți din Asia și Africa care știu să voteze întotdeauna politicenii progresiști ce i-au adus în lumea civilizată. Asta e unica logică a deschiderii frontierelor.
        • +5 (15 voturi)    
          Corectez: (Marţi, 2 aprilie 2019, 15:34)

          Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

          Esti pe langa.
          • -4 (14 voturi)    
            De ce? (Marţi, 2 aprilie 2019, 15:57)

            Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

            Dacă nu poți să o argumentezi, valoarea afirmației tale e 0 (zero).
            • -3 (5 voturi)    
              Asa mor civilizatiile (Marţi, 2 aprilie 2019, 20:11)

              cenzuratul [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

              Este absolut disgratios sa vezi cum oameni posedati de ura de sine, nihilism, vini de clasa, rataciri existentiale si atitudini de desconsiderare a vietii si de depreciere a propriei specii, ne tin prelegeri despre cat sunt de rele si anormale masurile de incurajare a natalitatii. Pun pariu ca Habermas insa n-a ratat in ultimii 20 de ani nicio parada a "mandriei" pe o raza de 1000 km in jurul Romaniei.
  • +15 (15 voturi)    
    cata prostie... (Marţi, 2 aprilie 2019, 9:15)

    sareta [utilizator]

    Mare prostie ,sa dea bani care pot fi stersi ca datorie in loc sa se bucure de ei gastile bine organizate ce conduc tara !
    • -3 (19 voturi)    
      UE-ul a vazut prostia. (Marţi, 2 aprilie 2019, 9:46)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui sareta

      Si ii ataca constant pentru ca sunt un exemplu prost.
    • +3 (9 voturi)    
      Era mai simplu. (Marţi, 2 aprilie 2019, 17:57)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui sareta

      Nu mai pedepsea violurile și plătea și victimele și violatorii.Cum au relații bune cu Dragnea invitau niște pesediști pe la Budapesta,că pesediștii se pricep la violuri.
  • +2 (24 voturi)    
    Ce masura perversa! (Marţi, 2 aprilie 2019, 9:19)

    Habermas [utilizator]

    Iar faptul ca opozitia a votat-o imi arata ca este compusa din idioti pe care ii duce Viktor Orban de nas ca pe vaci.

    Orice om cu gandirea limpede observa imediat ca:

    1. Obtinerea unui imprumut fara dobanda garantat de stat este o forma de renuntare la libertate prin acceptarea de mita. Vorba aia, nu faci copii pentru ca vrei ci faci copii pentru ca asa vrea statul. (Ti se indoaie mintea de oroare).

    2. Se formeaza doua generatii (parintii si copii) supuse ideii ca statul este cel care hotaraste pentru ei (in loc sa hotarasca ei ca cetateni liberi pentru un bine public). Adica doua generatii de vite usor de dus de nas, prima pentru ca a ales, a doua pentru ca "altfel poate nu ar fi venit pe lume".

    Speranta pentru prezent este ca ungurii la varsta reproducerii sa nu accepte aceasta mita, iar speranta pentru viitor este ca viitorea generatie nu se va lasa totusi pacalita de mita acceptata de parintii lor (nimeni nu este vinovat ca a venit pe lume, si are dreptul la propriile decizii, indiferent ce au decis parintii lor).

    Orban vrea sa transforme Ungaria intr-o ferma in care vitele (fiinte fara judecata si fara libertate) sunt oamenii iar el si gasca lui sa fie fermierii.
    • -8 (18 voturi)    
      Sau poate ajung la natalitate de inlocuire si (Marţi, 2 aprilie 2019, 9:49)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      Prospera ca natie. In loc ca femeile sa stea 8 ore la o slujba nesatisfacatoare pot sta acasa pe credite regesti si sa aiba grija de copii care le aduc mult mai multa satisfactie decat esecul unei cariere.
      • +4 (18 voturi)    
        Prospera nu ca natiune. (Marţi, 2 aprilie 2019, 10:44)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Lok

        Ca cireada. Daca nu vezi diferenta dintre natiune si cireada inseamna ca faci parte din cireada (sau esti unul dintre fermieri).
        • -6 (14 voturi)    
          Da cireada adusa de peste Mediterana? (Marţi, 2 aprilie 2019, 11:19)

          Lok [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

          Cu aia ce ii? Ca eu nu inteleg. Explica-mi!
          • +7 (13 voturi)    
            O natiune este formata din indivizi cu creier (Marţi, 2 aprilie 2019, 12:45)

            Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Lok

            O cireada este formada din indivizi fara creier.
            O natiune se poate mentine biologic si FARA renuntarea la creier.
            Intelegi?
            • -4 (12 voturi)    
              Ai uitat sa raspunzi. (Marţi, 2 aprilie 2019, 13:41)

              Lok [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

              Sa nu uitam de cireada adusa.
      • +4 (16 voturi)    
        A da, bai mocofane, (Marţi, 2 aprilie 2019, 10:47)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Lok

        o cariera profesionala este musai nesatisfacatoare pentru femei, si stii tu dinaninte ca o cariera este nesatisfacatoare pentru femei, adica ele sunt "facute" sa stea acasa sa faca copii, ca asta le face fericite. Tu esti un troll rus imputzit, retrograd, primitiv si scarbos.
        • -4 (14 voturi)    
          Cariera este reala pentru 1%. (Marţi, 2 aprilie 2019, 11:20)

          Lok [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

          Cum spunea unu. Asadara sa stai sa te concentrezi pe cariera in defavoarea unei familii este si va fi pentru 99% din cei ce incearca un esec.
          Ce zici? Ce vei face in 5 ani?
          • +7 (13 voturi)    
            Scrii ca sa te afli in treaba (Marţi, 2 aprilie 2019, 12:46)

            Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Lok

            .
    • +1 (15 voturi)    
      interesant (Marţi, 2 aprilie 2019, 9:54)

      stupidu [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      n-am vazut la noi ca cineva sa refuze ajutoarele sociale pentru ca pesede (fermierii) sa nu-i transforme in vite. Ba, dimpotriva, se dau din ce in ce mai multe. asta nu e pervers?
      • +5 (9 voturi)    
        Uneori da, uneori nu. (Marţi, 2 aprilie 2019, 10:50)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui stupidu

        Depinde de situatia si rationamentele personale, ele pot fi diferite (in caz ca nu ti-ai data seama pana la varsta ta) si eu nu am cum sa le stiu pe fiecare in parte - si nici tu (surpriza! ...). Eu ma refer la politica de stat, mai gangurel.
      • +6 (10 voturi)    
        Gogomane, este o diferenta intre (Marţi, 2 aprilie 2019, 11:10)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui stupidu

        masurile de tip
        (a) ajutor social (asta este pentru supravietuire),
        (b) sprijin al natalitatii (asta este ... ghici), si
        (c) mita (asta este schimbul libertatii, moralitatii publice si a drepturilor personale legitimle pe beneficii materiale nenecesare si nejustificabile logic, moral si social-legal)
    • +2 (8 voturi)    
      Da, pare destul de dubioasa partea cu creditul (Marţi, 2 aprilie 2019, 10:14)

      sile_v [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      Solutia corecta este reducerea masiva a taxelor, cum se aplica in Franta.

      Reducere treptata, pana la 3 copil, unde taxele platite din familia care ii are in intretinere pentru contributii sociale sa fie reduse, de exemplu, la jumatate (asta duce la o crestere a salariului net cu pana la 30%).

      Si asta in paralel cu cresterea alocatiei pentru cresterea unui copil la minim 10% din salariul minim brut pe tara.
      • -3 (13 voturi)    
        dubioasa e natalitatea scazuta (Marţi, 2 aprilie 2019, 15:20)

        xan [utilizator] i-a raspuns lui sile_v

        Dubioasa e rezistenta unora la orice incercare de remediere a problemei.

        Orice remediu e o incercare binevenita, si daca va functiona nu mai conteaza ca acum pare dubioasa.
    • +3 (3 voturi)    
      Nu este mită (Marţi, 2 aprilie 2019, 11:52)

      Omics [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      Mita este plata unui serviciu necuvenit. A face și crește copii este un serviciu care nu aduce bani pe câte folose aduce. Se cheamă profit externalizat la alții, cum există și costuri (de exemplu ecologice) externalizate. Adică capitalismul nu funcționează chiar cum pretinde.
  • +6 (10 voturi)    
    uau... (Marţi, 2 aprilie 2019, 9:48)

    rochiri [utilizator]

    nu cred ca asa se ridica natalitatea..oricum natalitatea este scazuta familiile cu posibilitati....cel putin in Romania...deci altceva face ca oamenii sa nu faca multi copii.
    • -2 (20 voturi)    
      Imigrantii ilegali ar fi o soultie mai buna. (Marţi, 2 aprilie 2019, 10:06)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui rochiri

      Cel putin asta tot spune UE. Sa aducem altii din afara ca sa inlocuim forta de munca imbatranita nu? Cel putin Ungaria incearca. Si nu sunt masuri rele.
  • +7 (15 voturi)    
    Incercati o privire de ansamblu. (Marţi, 2 aprilie 2019, 11:03)

    ABBV [utilizator]

    Daca privesti la nivel de stat natiune pare o idee minunate, doar ca fie ca acceptam fie ca nu. Lucrurile nu pot ramane asa pentru multa vreme.
    Technologia a adus globalizarea la usa. Fie ca ne place fie ca nu, de aici mai departe sunt doar doua variante. Fie va fi o cafteala globala fie vom lasa la o parte mandri nationaliste si religioase si avem pace si prosperitate.
    Nu este cale de mijloc, la fel ca Brexit este ori la bal ori la spital. Oricum din ce se vede, mergem catre solutia preferata a clasei de jos, cu bata sa il casapim pe vecinu.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version