Israelul a redus luni restricții impuse pescarilor palestinieni din Fâșia Gaza, extinzând până la 15 mile nautice zona de pescuit în largul enclavei supusă unei blocade, cea mai mare distanță autorizată de mulți ani, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Această măsură a intervenit după revenirea la calm în urma unui nou acces de tensiune între Fășia Gaza și Israel.

Controlul zonelor de pescuit în regiune face parte din blocada impusă de Israel enclavei palestiniene de peste un deceniu.

Pescarii vor putea acum ieși într-o zonă de maxim 15 mile nautice (27,7 km), a precizat luni o purtătoare de cuvânt a Cogat, instanța ministerului Apărării care coordonează activitățile civile israeliene în Teritoriile palestiniene.

Decizia vine pe fondul discuțiilor indirecte dintre Israel și mișcarea islamistă Hamas, la putere în Gaza, prin intermediul Egiptului.

Aceste negocieri, care vizează detensionarea situației recente, sunt legate de o relaxare a blocadei israeliene în schimbul calmului de-a lungul graniței, potrivit Hamas.

Israelul nu a confirmat astfel de negocieri.

Fâșia Gaza, marcată de războaie și sărăcie, și Israelul au cunoscut săptămâna trecută un nou acces de tensiune, ridicând temeri legate de un nou război. Calmul a revenit de duminică dimineața.

Duminică, Israelul a redeschis mai multe puncte de trecere pentru bunuri și persoane, după șase zile de închidere.

Limitele dincolo de care marina israeliană poate interveni, inclusiv prin deschiderea focului, asupra navelor palestiniene variază în funcție de nivelul tensiunilor. Acestea au fost reduse până la trei mile nautice (5,5 km) în ultimii ani.

15 mile reprezintă cea mai mare distanță autorizată de Israel de ani de zile, dar distanța rămâne inferioară celor 20 de mile convenite prin acordurile de la Oslo din 1990.

Blocada israeliană este considerată un factor primordial pentru gravele probleme economice ale palestinienilor din Fâșia Gaza. Israelul justifică decizia prin necesitatea de a ține sub control Hamas, care nu recunoaște statul evreu și cu care a purtat trei războaie din 2008.