Primul transplant de organe cu donator HIV-pozitiv în viață, realizat în SUA

de Alexandra Zorilă     HotNews.ro
Vineri, 29 martie 2019, 20:58 Actualitate | Internaţional


Transplant
Foto: Pixabay
O femeie de 35 de ani este primul donator de rinichi diagnosticat cu HIV din lume, în urma unei intervenții care a avut loc la începutul săptămânii în Baltimore, SUA. Succesul operației a fost anunțat de chirurgii americani marți, generând noi speranțe pentru procedurile și limitele transplantării de organe, conform Medicalxpress.

Transplantul, care a avut loc luni, este primul de acest gen din lume, iar donatorul a declarat marți, în timpul unei conferințe de presă, că se simte bine în urma intervenției. Primitorul nu a fost identificat, însă profesorul de Medicină și Oncologie, asociat al Universității Hopkins (Christine Durand), susține că acesta este în stare perfectă, urmând să fie monitorizat în continuare, pentru a observa efectele pe termen lung.

Până acum doctorii au considerat că este un risc prea mare pentru pacienții infectați cu HIV să rămână cu un singur rinichi, iar posesorii virusului care aveau nevoie de transplant puteau primi organele numai de la pacienții decedați diagnosticați cu HIV sau de la donatori neinfectați. Decizia de a încerca această operație deschide calea unor noi posibilități. În același timp, ea reflectă încrederea cercetătorilor în medicamentele antiretrovirale care se află la dispoziție și în faptul că pacienții HIV pozitivi pot avea o viață normală.

Mii de oameni mor în fiecare an în SUA, în așteptarea unui donator. Un alt profesor de Chirurgie asociat aceluiași institut, Dorry Segev, susține că acest lucru se poate schimba și estimează că în jur de 500-600 de indivizi infectați cu HIV ar putea dona în fiecare an altor persoane infectate cu același virus.

Spitalul Universitar ,,Johns Hopkins” a primit autorizația pentru această intervenție în 2016, așteptând până acum să găsească pacienți compatibili.

Dorry Segev a declarat și faptul că acest moment este unul extrem de important, nu numai pentru domeniul transplantării de organe, ci și pentru progresul îngrijirii medicale în cazul celor infectați cu HIV.

SUA este una din multele țări care are deficit în ceea ce privește donatorii de rinichi, iar lista de așteptare este de aproximativ 100.000 de persoane, după cum arată datele oferite de Reţeaua de Procurare şi Transplantare a Organelor.

















1111 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Frumos gest (Vineri, 29 martie 2019, 21:38)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Pana la urma suntem toti (sau ar trebui sa fim) oameni - si nu ma refer la clasificare sau titulatura...

    Vorba 'ceea: "A fi domn e o intamplare, a fi om e lucru mare!"

    Sanatate le doresc amandorura!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version