Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, spune că este ”îngrijorat de vestea că Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar”.

Antonio TajaniFoto: Parlamentul European

”Parlamentul European își sprijină în continuare candidatul pentru Procurorul European”, scrie Tajani pe Twitter, un semnal important că parlamentarii europeni sunt încă alături de propunerea lor pentru înalta funcție europeană, Laura Codruța Kovesi, în ciuda evenimentelor de la București.

Președintele Parlamentului European mai spune și că va ridica această chestiune la reuniunea liderilor PE de miercurea viitoare.

Postarea lui Tajania a fost distribuită pe Twitter și de Grupul PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European.