Video Donald Trump: ,,Farsa rusească e în sfârșit moartă”

de A.Z.     HotNews.ro
Vineri, 29 martie 2019, 7:53 Actualitate | Internaţional


Trump în Michigan
Foto: Captura YouTube

La primul său discurs de la publicarea raportului lui Mueller, Donald Trump și-a criticat oponenții politici și a susținut din nou că raportul lui Mueller este ,,o exonerare totală”, transmite BBC.


Raportul nu a găsit nicio dovadă a ingerințelor rusești, însă nu l-a exonerat pe Trump de la nerespectarea legii.


Într-un format de discurs standard, Trump a folosit un limbaj grafic pentru a face referire la investigația care s-a întins pe o durată de doi ani.


Acesta a ținut discursul în Grand Rapids, în statul Michigan.


,,După trei ani de minciuni și acuze și ofense, farsa rusească e în sfârșit moartă. Iluzia ingerințelor s-a terminat”, a spus președintele unei mulțimi de mii de oameni.


Acesta a spus despre investigația condusă de fostul director FBI Robert Mueller că ar fi ,,un plan al celor care au pierdut alegerile de a încerca în moduri ilegale să obțină puterea prin înscenarea unor americani nevinovați- mulți dintre aceștia au suferit- folosindu-se de o farsă elaborată”.



















1674 vizualizari

  • +6 (12 voturi)    
    Inca 6 ani de Trump. (Vineri, 29 martie 2019, 8:07)

    Lok [utilizator]

    Dar asta nu e o surpriza. Era evident dupa primele 6 luni.
  • +11 (15 voturi)    
    minciuni si manipulari (Vineri, 29 martie 2019, 8:12)

    Razvan_M [utilizator]

    Nu vad pe aici ca vreunul dintre actorii care au transmis minciuni timp de 3 ani despre Trump sa-si ceara scuze. Din contra, manipularile continua: "Raportul nu a găsit nicio dovadă a ingerințelor rusești, însă nu l-a exonerat pe Trump de la nerespectarea legii."

    Subiectul pentru investigatia Mueller a fost colaborarea lui Trump cu rusii - adica tradare. Asta a fost justificarea pentru spionarea lui Trump si a oamenilor din jurul lui in campania electorala - folosind serviciile secrete. Asta a fost justificarea pentru diversele investigatii secrete, pentru rapoartele publice ale "serviciilor secrete" care-l acuzau pe Trump de colaborare cu Rusia. Asta a fost justificarea pentru investigatii ale Congresului si pentru aparitia comisiei speciale Mueller.

    Obsesia anti-Trump a dat destul de mult de lucru propagandistilor de la multe jurnale. Hotnews nu lipseste: https://www.hotnews.ro/cauta/trump/511 (a se observa *doar* contextul negativ in care este zugravit Trump). Iar principalul subiect a fost tradarea sa cu Rusia. Deci ce face un ziar "independent" dupa ce a mintit ani de zile, preluand si prelucrand stiri false? Continua cu minciunile si manipularile.
    • +6 (12 voturi)    
      Nu o sa vezi. (Vineri, 29 martie 2019, 8:36)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Foloseste ocazia sa ii analizezi pe cei care se numesc jurnalisti si sa ii vezi ca ceea ce sunt de fapt.
    • +10 (14 voturi)    
      e mai mult de atat (Vineri, 29 martie 2019, 8:55)

      xan [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Foarte multi progresisti nu doar sperau ca Trump va fi acuzat si demis, erau *convinsi* ca exact asa se va intampla. O mare parte din mass media a ajuns sa creada in propriile colportari de zvonuri.

      Asa ca lipsa oricarei dovezi a dus nu doar la descoperirea unei minciuni, ci la un soc existential pentru toti progresistii care credeau sincer. E ca si cum intr-o zi descoperi ca ai fost adoptat. Ca toata viata ta a fost o minciuna.

      A fost la fel ca in ziua alegerilor cand toti erau convinsi ca Hillary va fi presedinte. Reactia va fi aceeasi, adica disonanta cognitiva, double-down si atacuri vitriolice. Ma astept ca in maxim cateva zile mass media sa isi revina din deruta si sa isi gaseasca un nou subiect de atac pe care sa se concentreze furibund, iar subiectul ingerintei sa fie ingropat. Procedeul in mass media se numeste "pivoting".
  • 0 (8 voturi)    
    Cand am comentat (Vineri, 29 martie 2019, 9:46)

    Namaste [utilizator]

    pe Contributors.ro subliniind faptul evident ca o populatie autohtona, "made in USA", l-a votat masiv pe Trump si nu Putin, nu Kremlinul, nu "Rusia" mi s-a raspuns cu inversunare, reprosandu-mi-se termenul de "plebe" pe care l-am utilizat in definirea diferentiata a electoratului dedicat lui Trump, ultra-plebeian in notoriul sau populism...
    • +2 (6 voturi)    
      Bula progresista se prabuseste. (Vineri, 29 martie 2019, 11:53)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui Namaste

      Zambeste... nu ai fost in ea si ai contribuit la prabusire. Presa isi pierde increderea, incalzirea globala scade in intensitate, Globalistii pierd teren si liberalii imbratiseaza socialismul. Traim vremuri interesante de la Trump incoace.
      • -2 (4 voturi)    
        Electoratul lui DT, (Vineri, 29 martie 2019, 15:33)

        Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Lok

        far right-winger, nu-i prilej de juisare...
        • +3 (5 voturi)    
          In anul curent orice putin la dreapta de Marx (Vineri, 29 martie 2019, 16:43)

          Lok [utilizator] i-a raspuns lui Namaste

          e far right-winger, asa ca odata cu prabusirea bulei va disparea si ultilizarea eronata a termenului. Nu mai este mult.
          • +1 (1 vot)    
            Asteptandu-l pe Godot... (Vineri, 29 martie 2019, 19:07)

            Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Lok

            ad kalendas graecas!
          • +1 (1 vot)    
            Eshatologie pessimist... (Vineri, 29 martie 2019, 21:40)

            Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Lok

            optimista


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version